Pentru cel devenit ostașul apărător al țării, filmele lui Alain Delon au fost evadarea din comunism, ceea ce se pare că îi asigură actorului nemurirea. Regretele sunt ale noastre, Eroule!, se termină apoteotic postarea generalului.
„«Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete» au fost printre ultimele cuvinte din puţinele declaraţii acordate în ultima vreme de giganticul Alain Delon.
Eroul unor generaţii, fie că a fost poliţist, scriitor privilegiat sau Casanova, Alain Delon avea o problemă cu «happy end-ingurile» (?! – n.r.) şi prefera realismul în locul idilicului. Astfel că multe dintre filmele lui se terminau amar, prin eşec sau prin moartea eroului”, scrie Nicolae Ciucă în postarea pe Facebook.
Potrivit liderului PNL, Alain Delon a fost ”un erou care nu şi-a sacrificat convingerile, ţinea la principiile lui, chiar dacă erau împotriva curentelor, şi a influenţat cinematografia mondială prin autenticitate”.
El s-a impus acolo unde nu era loc şi a schimbat jocul chiar dacă regulile erau deja stabilite, a adăugat Ciucă.
„Pentru mine Alain Delon va rămâne un model. Nu unul de carton care te-ar fi invitat să dai «like şi subscribe», ci ăla pe care îl iubeai deşi el nu îţi cerea adoraţia.
Profesional a fost impecabil, filmele lui rămân evadarea mea din comunism. Alain Delon ne-a transpus pe toţi în lumea lui când lumea noastră era gri şi asta, dragii mei, înseamnă nemurirea.
«Totul este fals, totul e falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Auzim vorbindu-se de crime de-a lungul zilei. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete».
Regretele sunt ale noastre, Eroule. Dar rămâi cu noi prin Le Samouraï, Le Circle Rouge, Women are Weak, L’Eclisse, The Girl on a Motorcycle, The Leopard sau La Piscine. Vale, Alain!”, își încheie postarea Nicolae Ciucă.