Reprezentanţii Filarmonicii ”Banatul” au afirmat că înhumarea lui Nicu Covaci va avea loc după tradiţia creştin-ortodoxă, însă apropiaţii artistului nu au făcut un anunţ oficial în acest sens.
”Filarmonica «Banatul» Timişoara vine în sprijinul membrilor trupei Phoenix, la solicitarea cărora pune la dispoziţie foaierul de la etaj pentru amplasarea catafalcului cu trupul lui Nicolae Covaci. Astfel, toţi cei care l-au iubit şi apreciat pe liderul legendarei trupe rock vor avea ocazia să îşi ia rămas bun, după următorul program:
- marţi, 6 august 2024, între 11:00 – 20:00,
- miercuri, 7 august 2024, între 9:00 – 17:00”, au transmis reprezentanţii Filarmonicii din Timişoara.
Cei care îi vor aduce un ultim omagiu lui Nicu Covaci sunt rugaţi să respecte unele reguli.
”Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu liderului formaţiei Phoenix sunt rugaţi să respecte indicaţiile privind traseul de vizitare a catafalcului.
Pentru o bună desfăşurare, fluxul de vizitatori va fi de aproximativ 100 de persoane/ oră.
Îi informăm pe cei care vin să îl vadă pentru ultima oară pe Nicu Covaci că nu este permis accesul cu lumânări şi coroane, o floare fiind un gest simbolic suficient”, a arătat sursa citată.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor Filarmonicii ”Banatul”, înhumarea lui Nicu Covaci va avea loc după tradiţia creştin-ortodoxă, iar ceremonia va fi una privată.
Iniţial, apropiaţii liderului formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, care a murit vineri seară la Spitalul Judeţean Timişoara, afirmau că trupul acestuia urmează să fie incinerat.
Film gratuit in memoriam
Consiliul Judeţean Timiş organizează, marţi seară, un eveniment în memoria lui Nicu Covaci, urmând să fie proiectat filmul ”Phoenix: Povestea”, regizat de Cristian Radu Nema.
Intrarea este liberă.
”Evenimentul, deosebit prin încărcătura sa emoţională şi culturală, va avea loc marţi, 6 august, la ora 20:30, în Sala Multifuncţională din cadrul Palatului Administrativ Timişoara”, a transmis Consiliul Judeţean Timişoara, într-un comunicat de presă.
La eveniment sunt aşteptaţi toţi membrii care au dat naştere şi suflu acestui fenomen cultural, de la începuturi şi până astăzi.
”Pe parcursul proiecţiei filmului participanţii vor redescoperi momentele cheie din cariera trupei Phoenix, precum şi impactul pe care Nicu Covaci l-a avut asupra muzicii şi culturii româneşti.
Documentarul surprinde esenţa unei existenţe dedicate creativităţii şi libertăţii, oferind o mărturie emoţionantă a unui drum plin de provocări şi realizări remarcabile.
Evenimentul este deschis publicului larg şi sperăm să reunească fani ai trupei din toate generaţiile, pentru a comemora împreună viaţa şi opera lui Nicu Covaci”, au arătat reprezentanţii CJ Timiş.