Bărbatul este suspectat că, în anul 2021, ar fi întreținut relații sexuale cu doi elevi, în vârstă de 16, respectiv 17 ani.
După aproximativ 6 ore, magistrații au decis plasarea profesorului sub control judiciar, așa că acesta a fost liber să plece acasă aproape de miezul nopții. Cele două fapte de care este acuzat s-ar fi petrecut în 2021, spun anchetatorii.
Prima, în iunie, într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei, unde bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu un băiat de 17 ani. Iar câteva luni mai târziu, în decembrie, tot într-o locuință din sectorul 3, acesta ar fi „exercitat acte de natură sexuală” asupra unui adolescent de 16 ani. În ambele cazuri, suspectul ar fi profitat de „poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea de profesor al persoanei vătămate”, spun anchetatorii.
„La data de 02.06.2021, în timp ce se afla într-un apartament situat în mun. București, sector 3, inculpatul a întreținut cu persoana vătămată (un băiat în vârstă de 17 ani) un act sexual oral, profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate, arată comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
„La data de 17.12.2021, în timp ce se afla într-o locuință din mun. București, sector 3, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate (un băiat în vârstă de 16 ani), profitând de poziția de autoritate și încredere ce decurgea din calitatea sa de profesor al persoanei vătămate”, precizează comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei 2 băieți proveneau din familii sărmane iar profesorul i-ar fi ademenit oferindu-le diferite cadouri. Totul a ieșit la iveal[ abia acum, cel mai probabil pentru că victimele și-au făcut cu greu curajul să spună prin ce au trecut.
Ministerul Educaţiei a anunţat într-un comunicat că a solicitat informaţii de la Parchet în legătură cu acest caz. Și că unitatea de învăţământ unde lucrează vă lua măsuri. Potrivit Legii învăţământului preuniversitar, în astfel de cazuri, un dascăl nu poate desfăşura activităţi didactice cu elevii pe durata cercetării penale.