Cei doi sunt acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociați și administratori în drept și în fapt ai unei societăți comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare a acesteia grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale în materia securității și sănătății în muncă, precum și a celor privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL, la punctul de lucru neautorizat amplasat în comuna Crevedia, Șoseaua București-Târgoviște nr. 231, județul Dâmbovița”, a precizat Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat.
„Astfel, a fost autorizată și impulsionată desfășurarea de activități de descărcare a produsului GPL din cisterne auto, autorizate ADR, în rezervoare cisternă, neautorizate ADR, precum și utilizarea unei pompe mobile improvizate, neautorizate, în condițiile inexistenței unor proceduri de lucru autorizate pentru realizarea activităților de descărcare/ încărcare GPL. Toate acestea s-au desfășurat într-o locație neautorizată situată într-o zonă puternic populată, fapte ce au creat premisele producerii la data de 26 august 2023, în intervalul orar 18:48-21:46, a unei prime explozii urmată de un incendiu, în contextul apariției unui defect de etanșare pe unul dintre furtunurile de transvazare/alt reper, ce a condus la crearea unor nori de GPL în amestec cu aerul, în diverse concentrații, inclusiv în domeniul de explozivitate – în conjuncție cu o sursă eficientă de aprindere, precum și premisele propagării incendiului și producerii unei succesiuni de alte 8 explozii a unor nori de vapori”, se mai arată în comunicat.
Doldurea şi Stîngă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs explozii săptămâna trecută, soldate cu cinci decese şi 54 de oameni răniţi, printre care şi mulţi pompieri. De asemenea, opt case din apropierea staţiei GPL au fost distruse total și 80 parțial. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, au pus la dispoziția angajaților societății, care desfășurau activități lucrative clandestine la punctul de lucru neautorizat și nedeclarat, o pompă mobilă improvizată, neautorizată și afectată de vicii de funcționare, determinându-i în mod activ pe angajații societății să o utilizeze în procesul de transvazare. Totodată, prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a unei inculpate, persoana juridică, la care cei doi inculpați aveau calitatea de asociați și administratori în drept și în fapt, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni”, au mai precizat procurorii.