”Da, am un nou mandat. A venit numărătoarea din secţii, au venit rezultatele. Nu am adunat exact dar am obţinut în jur de 47-48%”, a declarat Vlad Oprea pentru News.ro.
În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local Sinaia, Vlad Oprea a precizat că rezultatele sunt parţiale şi procentul nu pare a se ridica la nivelul celui obţinut de primar.
Reprezentanţi ai PSD Prahova au declarat, pentru News.ro, că pe votul politic PSD câştigă, la Sinaia, alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, aceasta fiind pentru partid o premieră.
Vlad Oprea obţine al şaselea mandat la Primăria Sinaia în condiţiile în care campania sa electorală a fost marcată de un scandal.
Jurnaliştii de la Recorder au publicat, sub titlul ”Cartelul din Carpaţi”, o investigaţie în care relatează despre proprietăţi deţinute de acesta prin interpuşi, inclusiv un castel în Franţa, despre vila pe care acesta şi-a construit-o în Sinaia, într-o zonă considerată rezervaţie arhitecturală, care beneficiază de drum privat avându-l drept unic utilizator pe Oprea, despre licitaţii trucate, despre implicarea unei firme deţinute în acte de mama edilului în diverse afaceri, despre oameni apropiaţi instalaţi în posturi cheie.
Oprea, care a refuzat să discute cu jurnaliştii de la Recorder şi de la Centrul de Investigaţii Media (CIM) pe tot parcursul anchetei jurnalistice, a reacţionat după publicarea acesteia, declarând la Europa FM că nu are nicio afacere care să se fi declanşat datorită poziţiei sale şi că materialul este unul ”plătit”, ”un material de campanie”.
Dezvăluirile Recorder despre afaceri sau decizii controversate ale edilului sinăian nu sunt o premieră. Societatea civilă contestă vehement un proiect derulat de acesta, respectiv ridicarea unei parcări cu şapte etaje într-o zonă istorică a staţiunii Sinaia.