Biroul Electoral de Circumscripție Municipal Bacău a făcut o gafă de proporții, după ce l-a trecut pe lista de candidați pentru Primăria Bacău la alegerile din 9 iunie pe Dumitru Sechelariu, fostul primar al orașului, care a decedat în 2013, arată Ziarul de Bacău.
Ziarul de Bacău
Documentul a fost publicat de BECM și conține ordinea pe buletinele de vot la alegerile din 9 iunie. Pe poziția a patra, în loc să fie trecut Sergiu Sechelariu, din partea Partidului Verde, a fost scris numele fostului primar al Bacăului pentru două mandate, Dumitru Sechelariu.
Ulterior, BECM a dat o nouă decizie prin care a îndreptat eroarea. „Observând că în corpul Hotărârii nr.30/10.05.2024 privind stabilirea ordinii de înscriere pe buletinele de vot utilizate pentru alegerea primarului și a consiliului local s-a strecurat o eroare materială și anume: numele Sechelariu Dumitru, în loc de Sechelariu Sergiu așa cum este corect”, a precizat BECM.
Ordinea pe buletinele de vot pentru funcția de primar al Bacăului este următoarea:
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor – A.U.R. – candidat Ștefan Dragoș-Daniel;
Alianța Electorală PSD-PNL – candidat Ivancea Valentin;
Partidul Alianța Etocrat pentru Reformă – A.E.R. – candidat Ichim lulian-Gabriel;
Partidul Verde (VERZII) – candidat Sechelariu Sergiu;
Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei – candidat Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel;
Partidul S.O.S România – candidat Brăila Ștefan;
Partidul Ecologist Român – P.E.R. – candidat Manolache Cristinel;
Partidul Sănătate Educație Natură Sustenabilitate – S.E.N.S. – candidat Ghingheș Cristian;
Găzdaru Adrian – independent;
Chirilescu Dorin – independent.