La peste doi ani de la izbucnirea războiului, e o minune că Ucraina încă ține piept Rusiei. În primele săptămâni ale invaziei, soarta Kievului părea pecetluită, însă erorile tactice ale Moscovei le-au permis forțelor ucrainene să se așeze pe poziții și să opună o rezistență acerbă.
Noul manual al armatei americane despre tacticile ruse de luptă analizează în detaliu modul în care ar fi trebuit să lupte militarii Moscovei. Documentul de 280 de pagini atestă, totodată, că unul dintre motivele pentru care rușii s-au descurcat atât de prost în războiul cu Ucraina este că nu au respectat doctrina militară, relatează Business Insider.
Ce aveau de făcut rușii și n-au reușit
“Multe dintre elementele de bază ale acestei doctrine sunt suficient de solide pentru a putea constitui o bază pentru operațiuni de succes. Dar trebuie să le urmezi”, arată Scott Boston, expert militar la organizația americană RAND Corporation.
Armatele încearcă să lupte după doctrinele lor, principiile fundamentale menite să ghideze operațiunile militare, se arată în manualul ATP7-100.1 al US Army, intitulat “Tactici rusești”.
De exemplu, când o divizie sau brigadă rusă trece la asalt, ar trebui să avanseze în mai multe eșaloane sau valuri de trupe și tancuri, strâns sincronizate cu unitățile de recunoaștere, protecție pe flancuri, geniști, artilerie și apărare aeriană. Obiectivul este de a lovi puternic, de a se mișca rapid, de a rupe liniile defensive și de a avansa cât mai adânc în spatele inamicului.
Pentru a reduce rezistența, trupele de asalt ar trebui să se concentreze în mai multe coloane care să extindă unitățile de atac și să reducă efectele tirurilor adverse, arată documentul.
Însă când Rusia a încercat să captureze Kievul în primele zile de război, coloanele motorizate au fost înghesuite pe drumuri aglomerate. Prinse în blocaje rutiere și ambuscade, trupele au fost decimate de artileria ucraineană, drone și rachete antitanc.
Iar în prezent, în locul unor manevre rapide și bine coordonate cu forțele aeriene, cândva temute, atacurile se bazează pe distrugerea apărării ucrainene cu artilerie sau bombe cu planare ori pe folosirea unui număr mare de condamnați eliberați și “a elementelor de infanterie de unică folosință”.