„Problemele m-au întărit”
„Liderii adevăraţi în lume care au făcut istorie şi care au reuşit să întemeieze state puternice nu au reuşit decât după ce au făcut puşcărie, au avut probleme sau diverse lucruri li s-au întâmplat (…) Vă zic: toate problemele pe care le-am parcurs în ăştia 10 ani nu au făcut altceva decât m-au întărit”, a mai spus Vanghelie
El a susținut că unul dintre principalele motive pentru care s-a lăsat convins să candideze la postul pe care l-a mai ocupat în perioada 2000-2016 este solicitarea făcută de mai mulți directori de școală din sector care i s-ar fi plâns de situația învățământului.
„Ceea ce promit şi ceea ce vreau să fac, începând de la educaţie, care trebuie să fie punctul numărul 1, nu numai pentru Primăria Sectorului 5, ci pentru toată România, învăţământul în acest moment să-l ducem la standarde cele mai mari din lume. O să fim un exemplu şi pentru alte ţări din Europa şi pentru tot ceea ce vrem să facem pentru copiii noştri. Acesta este motivul pentru care mi-am depus candidatura. Am stat şi m-am gândit mult: să o depun, să n-o depun, cum se interpretează, ce se poate zice”, a spus Vanghelie.
Popescu Piedone, criticat de predecesorul său
Deși nu i-a pomenit explicit numele, Marian Vanghelie l-a criticat pe actualul primar al sectorului, Cristian Popescu Piedone, care acum candidează la funcția de primar general al Capitalei, căruia i-a reproșat că lasă în urmă un cartier distrus.
„Ne bucurăm că punem nişte colţuri cu iarbă şi nişte borduri şi restul nimic nu s-a întâmplat. Ne filmăm cu TikTok-ul şi ne înjurăm directorii din primărie ca şi cum ar fi sclavi pe plantaţie. Aşa ceva n-a existat în Primăria Sectorului 5. (…) Iar a ne muta de la Sectorul 4 la Sectorul 5, de la Sectorul 5 la Capitală şi dacă nu iese la Capitală, sunt sigur că peste patru ani o să candideze la Sectorul 2. Acesta este un mod de a nu-ţi asuma ceea ce ai făcut şi ceea ce eşti”, a mai spus Vanghelie.
El a invocat ca argumente suplimentare pentru candidatura sa realizările pe care le-a avut în mandatele precedente. „Am făcut, cred că Parcul Sebastian a fost făcut de mine. Era un câmp şi un maidan cu pământ… Astăzi se încearcă de a se reface ceva, dacă puteţi crede, cu o firmă din Turcia că românii nu mai fac parcuri, într-o formulă rapidă în campanie”, a mai susţinut Marian Vanghelie.
Totodată, el a promis ca va încheia într-un eventual nou mandat reabilitarea termică a 600 de blocuri din Sectorul 5. „Am făcut 600 de blocuri din 1.200 de blocuri izolare termică, în opt ani de zile s-au făcut 40 de blocuri. Eu le promit oamenilor că în doi ani termin diferenţa de încă 600 de blocuri. Şi vă spun cu argumente. Am avut 120 de şantiere, când am băgat pe 500 de străzi şi pe 600 de blocuri schelele într-un an şi jumătate. Deci, din 700 de străzi am făcut 650 de străzi apă, canal şi asfalt. N-au putut să se termine în cele 50 de străzi şi vorbim de opt ani de zile”, a spus Vanghelie.
A doua încercare de a se reîntoarce la primărie
La alegerile locale din 27 septembrie 2020, Marian Vanghelie – primarul Sectorului 5 între anii 2000 şi 2016 – a candidat fără succes pentru un nou mandat. Ulterior, la alegerile parlamentare din acel an, Vanghelie a fost pus pe prima poziție a listei pentru Camera Deputaților a Partidului Ecologist în județul Călărași. Însă PER nu a trecut de pragul electoral, iar Vanghelie nu a obținut mandatul.
În mai 2021, Marian Vanghelie a fost condamnat în primă instanță la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu și luare de mită, într-un proces care a început în anul 2015. DNA l-a acuzat că primarul ar fi încasat foloase necuvenite de 30,4 milioane de euro. Vanghelie a făcut apel, iar procesul se judecă la Curtea de Apel București.