Gazetarul Cristian Tudor Popescu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a comentat primul meci al Simonei Halep, arătând că „a jucat „în dușmănie”, dar cu bucurie, vrând parcă să șteargă multele luni dureroase prin care a trecut”.
„Simona – bucuria și măgăria
Spuneam că graficul la reintrarea „în atmosferă” a Simonei Halep va începe, cel mai probabil, cu un meci bun, în care va fi dusă de setea de a juca tenis după atâta vreme. Așa s-a și întâmplat, dar nu un meci întreg, ci un set.
Primul set în fața Paulei Badosa a fost remarcabil nu numai prin scor, 6-1 pentru Simona, dar și prin atitudinea ei pe teren. A jucat „în dușmănie”, dar cu bucurie, vrând parcă să șteargă multele luni dureroase prin care a trecut. A arătat tonică, hotărâtă, a avut realizări tehnice deosebite, în special cu reverul, nu s-a văzut „rugină” pe ea. Apoi, inevitabil, fizicul a început să-i cedeze în fața schimbării jocului de către Badosa, din ce în ce mai tare și agresiv. Nu ca rezistență generală. Aici se vede că Simona nu a încetat să se antreneze, ci la încheieturi, acum umărul drept.
Cred că acest meci pierdut e un câștig pentru Simona, pentru că îi deschide perspectiva revenirii la nivelul care a consacrat-o.
Așa că n-ar trebui să o afecteze măgăria „tractoristei” Wozniacki, care a zis că jucătoarele depistate pozitiv n-ar trebui să primească wild-card-uri, să fie obligate s-o ia de la zero. Răspunsul Simonei a fost calm și ferm: „Să citească decizia TAS. Nu m-am dopat, nu am trișat””, a scris CTP.