Este propunerea făcută de liberali în Coaliţie. Social-democrații spun că susțin inițiativa şi în paralel au propus şi ei ca votul pentru europarlamentare să se desfăşoare pe parcursul a două zile în diaspora.
Pe de altă parte, PNL și PSD lasă liderilor din teritoriu decizia legată de rundele de alegeri pe care ar putea să le organizeze simultan. Comasarea celor pentru Parlamentul European, cu localele, este susţinută de ambele tabere.
Liberalii au o listă de proiecte pe care le vor adoptate în sesiunea următoare, multe din sfera socială. Cel mai important, se referă la creşterea pragului de la care se impozitează pensiile de la 2.000 lei la 3.000 lei.
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: ”Noi considerăm în contextul inflației și al diminuării puterii de cumpărare a pensionarilor că e foarte important ca majorarea de pensii să se reflecte și să aibă efecte pozitive în creşterea puterii de cumpărare urmează să fie evaluat cât mai precis impactul buget.Probabil va fi undeva pe la 80 milioane de lei lunar”.
În prezent, aproape 1 milion 300 de mii de pensionari, adică un sfert din numărul lor, au pensii între 2001 lei și 3000 de lei.
Aceştia plătesc în prezent impozit de 10% pentru suma care depășește 2.000 de lei. Dacă impozitul ar fi eliminat, acești pensionari ar câștiga cel mult 100 de lei la pensie.
Proiectul susținut de conducerea PNL în ședința Coaliției nu ar avea, potrivit unor surse, girul ministrului PNL al finanțelor, Marcel Boloș. După ce le-au cerut liberalilor să lămurească dacă sunt bani pentru această idee, social-democrații au anunțat imediat ca o susțin.
La rândul lor, au propus ca votul pentru europarlamentare să se desfășoare pe parcursul a două zile.
Marcel Ciolacu, președinte PSD: ”Pentru a nu se crea o emoție în diaspora este această propunere. Și data trecută am luat decizia să se voteze de vineri până duminică”.
Între timp, şefii PNL și PSD trebuie să stabilească un plan clar privind alegerile. Astăzi și mâine, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au convocat ședințe cu liderii din țară pentru a se consulta în privința celui mai potrivit scenariu.
Din declarații rezultă că zarurile sunt deja aruncate pentru varianta ca, odată cu europarlamentarele din 9 iunie, oamenii să voteze îşi aleagă inclusiv primarii și președinții de consilii județene.
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD: ”De principiu, susțin că fiecarea alegere să fie la timpul lor. Este un semn de întrebare legat de locale. Din 90 încoace, localele se țineau în vară, la început de iunie”.
Desigur că în ambele tabere sunt lideri care nu agreează această variantă, dar surse politice susțin că scenariul ar avea șanse de reușită cu atât mai mult cu cât ar avea girul Bruxelului.
Europarlamentarilor români li s-ar fi transmis să facă tot posibilul astfel încât să crească prezența la votul pentru alegerile europene, ceea ce echivalează cu diminuarea șanselor formațiunilor extremiste.
Surse politice susțin că social-democrații le-ar fi trimis primarilor un document prin care le cereau ca până pe 15 februarie să decidă dacă vor să mai candideze sau nu.
O decizie finală privind comasarea alegerilor ar urma să fie anunțată miercuri.