Un credincios dintr-o parohie suceveană și-a reclamat preotul la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru că pleacă des la muncă în străinătate și își neglijează biserica și enoriașii, scrie Suceava News.
Omul spune că parohul lasă în loc un preot mai bătrân, cu probleme de comportament și de sănătate, iar în cele din urmă biserica a ajuns să fie condusă de soția celui din urmă.
”Avem o situație cu care ne confruntăm în parohie și se creează discuții între noi, credincioșii. Părintele nostru paroh nu stă în parohie, vine la servicii și pleacă. Dar pleacă des în străinătate la muncă și rămânem cu preotul în vârstă, care are și el probleme uneori de comportament, de sănătate și nu doar…
Vreau să vă întreb cum acceptați ca preoții care sunt la conducerea bisericilor să fie și preot și să fie și muncitor în străinătate în sâmbete, sărbători? Noi vrem să avem cu cine ne sfătui când mergem la biserică și să-l găsim la casa parohială când avem nevoie. El nu stă acolo, stă preotul celălalt, dar nici el nu este prezent, doar doamna. Doamna ne răspunde, doamna ne conduce biserica”, sună reclamația credinciosului sucevean.
Ce i-a răspuns ÎPS Calinic credinciosului nemulțumit
”Parohia noastră este tot mai goală. Cu asemenea preoți ne ducem de râpă. Așteptăm să terminăm o biserică în ani de zile, până se sfințește se tot strică câte ceva la construcție. Mai treceți și în parohia noastră mai des, că banii noștri au fost cu folos. După ce părinții au mers cu agheasma prin sat și au încasat bani pleacă prin străinătățuri, pentru că părintele nostru nu este la biserică. Oare unde este?
Nu mai afișați imaginea smereniei Bisericii Ortodoxe pentru că realitatea și practica este alta! Sănătate, Înaltpreasfințite Părinte și vă doresc un an cu folos și realizări! Vă așteptăm cu dragoste la noi!”, a scris credinciosul către Arhiepiscopia Sucevei.
Iar Înaltpreasfințitul Calinic i-a răspuns.
”Sesizarea dumneavoastră a fost trimisă spre verificare Sectorului Bisericesc. Cât despre celelalte afirmații ale dumneavoastră, le pun pe seama supărării, care face ca pe toți ceilalți să îi vedem mai prejos decât propria persoană”, i-a răspuns IPS Calinic.