Victor Ciutacu a lansat un discurs aspru la adresa ei, acuzând-o că este prietenă cu Alexander Soros, fiul lui George Soros.„De altfel, la Chișinău se lucrează la legiferarea unui interval temporal special în codul electoral al Republicii Moldova pentru vacantarea funcției prezidențiale cu 60 de zile înainte de finalizarea oficială a mandatului Maiei Sandu.
În asemenea condiții, scenariul desfășurării simultane a alegerilor prezidențiale atât în România cât și în Republica Moldova, care ar implica și candidatura comună a Maiei Sandu, de ambele părți ale graniței, este pe cît de captivant pe atât de plauzibil
Rămâne, însă, de văzut dacă, din rațiuni superioare, liderii principalelor partide politice din România, PSD și PNL, se vor preda total intereselor globaliste. Făcându-i complice pârtie progresistei crescută politic în laboratoarele americane, astfel încât s-o transforme într-un Cuza cu fustă și adidași, întregitoare peste secole a unui popor despărțit de vitregii, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar intra cu siguranță în istoriei, dar nu se știe de care parte a ei. Pentru că, deocamdată, pe români nu i-a întrebat nimeni până acum ce părere au și dacă sunt dispuși să joace rolul nefiresc al peștelui mare înghițit de peștele mic…”, a spus Victor Ciutacu la Romania TV
.„Deși e aproape legumă, ajungând să fie cărat pe brațe de la plajă, bătrânul satir George Soros nu se lasă și, prin intermediul fiului său, urzește planuri geopolitice majore. În laboratoarele de la Washington, București și Chișinău se coace un scenariu politic pe care-l putem numi generic ”un candidat comun pentru o Românie Mare”. Astfel, un plan ultrasecret, care o leagă pe Maia Sandu de Rețeaua Soros și de planurile americane privind România Mare, prinde contur chiar sub ochii noștri”, a mai spus acesta.
„Figura centrală a acestui scenariu este Alexander Soros, fiul miliardarului George Soros, care la preluarea frâielor uriașului său imperiu promitea că va fi mai politic decât tatăl său și nu se va sfii să finanțeze pe față acțiunile sale politice. Ambițiosul prinț, Alexander, a acaparat Republica Moldova și pare că o coordonează în cadrul unui experiment care până acum i-a reușit. Prietenia dintre Maia și Alexander este deja de notorietate”, a punctat Victor Ciutacu
.