În Belgorod, oraș din Rusia cu o o populație de 340.000 de locuitori, situat la doar 40 de minute de mers cu mașina de granița cu Ucraina, viața de zi cu zi începe să semene tot mai mult cu cea dintr-o zonă de război.
Din cauza înmulțirii atacurilor cu drone din Ucraina, autoritățile au început să fortifice stațiile de transport în comun cu ziduri din beton și saci de nisip.
Mai multe imagini cu lucrările de consolidare din Belgorod au fost publicate pe un canal local de Telegram, relatează Meduza.Potrivit sursei, joi au început astfel de lucrări pe două străzi din oraș.
Cu o zi înainte, primarul orașului, Valentin Demidov, a anunțat că stațiile vor fi protejate cu ziduri de beton și saci cu nisip. Edilul a mai spus că guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a dat dispoziție ca toate cele 556 de stații de transport în comun din oraș să fie apărate de bombardamente. Primele stații care vor fi consolidate sunt cele din sticlă, mai vulnerabile decât cele din metal, a adăugat Demidov.
De la sfârșitul lunii decembrie 2023, Belgorod a fost vizat cu regularitate de atacuri aeriene lansate din Ucraina. Pe 30 decembrie, forțele armate ucrainene au bombardat centrul orașului, la o zi după ce trupele ruse au dezlănțuit un atac masiv asupra Ucrainei. 24 de persoane au fost ucise și peste 100 rănite în urma loviturilor ucrainene.
Guvernatorul Gladkov a anunțat, ulterior, începerea evacuării populației, după ce mai mulți locuitori au decis să plece pe cont propriu, fără a mai aștepta ajutorul autorităților. Oficialul a declarat că 300 de persoane au fost evacuate din Belgorod din cauza bombardamentelor ucrainene. Totodată, sute de copii din oraș au fost trimiși, la cererea părinților, în tabere școlare din regiunea învecinată Voronej