În toată Franța, 175 de polițiști au fost mobilizați marți pentru o operațiune coordonată de Oficiul central pentru reprimarea violenței împotriva persoanelor.
În total, 41 de persoane au fost arestate, fiind suspectate de legături cu o sectă internațională acuzată de numeroase abuzuri sub pretextul practicării yoga.
Gregorian Bivolaru, un guru român în vârstă de 71 de ani, a fost arestat la Ivry-sur-Seine (Val-de-Marne). El este fondatorul MISA (Mișcarea pentru integrare spirituală în absolut), care a devenit ulterior federația Atman yoga, prezentă în aproximativ treizeci de țări.
Mai multe persoane au fost arestate în Alpes-Maritimes, douăsprezece potrivit ziarului Libération. Asociația Yoga Intégral, o școală de yoga aparținând acestei mișcări, are sediul la Nisa.
Potrivit unei surse judiciare citate de Agenția France Presse, mișcarea Misa, cunoscută în prezent sub numele de Atman, preda tantra yoga cu scopul de a „condiționa victimele să accepte relații sexuale prin tehnici de manipulare mentală menite să elimine orice noțiune de consimțământ”.
Context. Gregorian Bivolaru, fondatorul MISA, a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare pentru relații sexuale cu un minor. A fost eliberat condiționat în septembrie 2017 și a părăsit Penitenciarul Bistrița, fără să mai aibă vreo apariție publică de atunci.
Înainte să fie extrădat în România, Bivolaru a avut statutul de azilant politic în Suedia, a stat și în Franța, unde a fost arestat și adus în țară, unde și-a executat parțial pedeapsa.