Centrul de informare va fi amplasat pe strada Mihai Eminescu, în incinta Liceului de Arte “Ionel Perlea”- Slobozia, va putea fi vizitat în intervalul orar 09:00- 17:00 şi va găzdui activităţi specifice de pregătire a populaţiei în domeniul acordării primului ajutor medical şi a situaţiilor de urgenţă (incendiu, cutremur).
Caravana SMURD “Fii pregătit!” este un proiect lansat în anul 2016 şi este susţinut de Fundaţia pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Participanţii la eveniment vor putea lua parte la cursurile menite să asigure instruirea cât mai eficientă în vederea acordării primului ajutor medical şi a modului de comportare corect în diverse situaţii de urgenţă. Tehnicile şi manevrele de prim ajutor vor fi prezentate de către paramedicii şi voluntarii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa, iar instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă va fi asigurată de către specialişti din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor.
Întrucât, acest eveniment va fi unul realmente interesant, în care puteţi experimenta situaţii diverse şi veţi putea primi informaţii extrem de utile, vă aşteptăm în număr cât mai mare să fiţi prezenţi la activităţile pe care le vom organiza în perioada menţionată.
Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana SMURD “Fii pregătit!” se pot înscrie folosind numărul de telefon 0758233743.