Polițiștii locali au depistat, în zona centrală a orașului, în cursul zilei de duminică, în jurul orei 16.45, pe strada N. Paulescu, trei persoane care strângeau bani în numele unei asociații. Este vorba despre trei tinere, cu vârste de 22, 27 și 17 ani, toate din localități din județul Ialomița, care susțineau că strâng fonduri pentru Asociația Regională pentru Surdomuți, Handicapați și Copii Săraci. Acestea au fost sancționate conform Legii 61/1991 republicată, cu câte 500 de lei, iar minora cu 250 de lei, deoarece nu aveau niciun fel de avize pentru astfel de activități.
De altfel, în săptămânile trecute, polițiștii locali au mai depistat astfel de persoane pe care le-au sancționat, acestea fiind prezente atât în zona centrală, cât și în alte zone ale orașului. Persoanele în cauză au fost predate polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor în acest caz, existând suspiciuni cu privire la motivele pentru care se strâng bani în acest fel.