Ce a declarat șeful Poliției Române
Benone Matei a fost prezent la Constanţa odată cu numirea noului şef al IPJ Constanţa, Mădălina Vlangăr. Acesta a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă accidentul de la 2 Mai putea fi evitat dacă nu erau mai multe nereguli. „100% accidentul putea fi evitat”, a afirmat şeful Poliţiei Române, potrivit News.ro. Întrebat şi dacă s-a intervenit pentru ca tânărul care a făcut accidentul să fie lăsat în pace de poliţişti, Benone Matei a răspuns: „Este exclus”.
Șeful Poliției Românie: „A fost o serie de erori impardonabile”
Şeful Poliţiei Române a completat că în cazul accidentului de la 2 Mai au fost mai multe erori impardonabile. „Vă rog să-mi permiteţi că această cercetare prealabilă să se facă cu maxim echilibru şi cu celeritate. Este evident că au fost o serie de sincope aici. Din nefericire, a fost o serie de erori impardonabile. Asta încercăm noi să facem în acest proiect, să eliminăm cu orice preţ eroarea umană, prin automatizarea fluxului de informaţii, prin multe alte sisteme care să ne permită să reacţionăm integrat şi să evităm ca un singur agent sau un singur lucrător să ia decizii capitale pe situaţii complicate”, a explicat şeful Poliţiei Române.
„Din perspectiva situaţiei operative, este o situaţie operativă complicată, dar am reuşit până acum să obţinem maxim de eficienţă. Ştiţi foarte bine, şi în cazurile de omor şi în cazurile de violenţă extremă reacţia sistemului şi reacţia poliţiştilor constănţeni a fost foarte bună”, a mai transmis Benone Matei.
Ce spune fostul șef al IPJ Constanța
În aceeași conferință de presă, Adrian Glugă a spus că a solicitat eliberarea din funcţie pentru a se pune la dispoziţia celor care fac verificări legate de accidentul de la 2 Mai, în care două persoane au fost lovite mortal de o maşină condusă de un şofer aflat sub influenţa drogurilor. Glugă a menţionat că nu iese la pensie şi va rămâne în cadrul IPJ Constanţa.
„Cred că este momentul la care pot să fac o clarificare. Mi-am solicitat eliberarea din funcţie tocmai pentru a mă pune la dispoziţia eşaloanelor superioare, care au verificat şi vor verifica în continuare toate aspectele legate de incidentul de la Vama Veche-2 Mai”, a declarat acesta.