Ion Petrescu, analistul militar, a comentat incidentul de la Costinești și l-a catalogat drept „o nouă dovadă că războiul care se desfășoară la nord de Marea Neagră este unul fără mănuși, fără milă, fără menajamente.
„Această mină, dacă este vorba despre o mină marină, probabil că survine din rândul celor cu care a fost blocată înaintarea navelor militare rusești către teritoriul rămas liber pe litoralul ucrainean. E o nouă dovadă că războiul care se desfășoară la nord de Marea Neagră este unul fără mănuși, fără milă, fără menajamente. Iată că și țările învecinate, precum România și mai ieri Bulgaria, sunt supuse unor efecte de diferite tipuri ale confruntării dintre Federația Rusă și statul ucrainean”, a declarat Ion Petrescu.
Întrebat cât de mare este pericolul ca a doua mină depistată să provoace victime, el a explicat: „Din cele precizate de purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale, Corneliu Pavel, am înțeles că va interveni o echipă de scafandri specializată în distrugerea unor dispozitive explozive care plutesc pe valurile mării și că la această oră scafandri se îndreaptă către locul incidentului cu o navă a Gărzii de Coastă, deci Forțele Navale și forțele statului abilitate să intervină în asemenea situații se mișcă, sunt dinamice”.
Totodată, întrebat dacă se impun măsuri de precauție, Ion Petrescu a spus: „Măsurile de precauție după depistare, să se anunțe raza în care nu trebuie să fie alți cetățeni, pentru că în cazul în care nu poate fi anihilată, în cazul unei explozii, sigur că schijele pot lovi pe o anumită rază pe cei care se află în preajma acelui dispozitiv explozibil”.
De asemenea, întrebat dacă aceste schije pot lovi pe un perimetru larg, analistul militar a confirmat: „Da, poate să fie un perimetru larg, pentru că aici este vorba despre o mină marină – și o mină marină, ca să aveți o imagine dumneavoastră și telespectatorii, de regulă se lovește de un vas și provoacă o asemenea gaură care determină o inundare rapidă și duce la scufundarea navei militare respective, deci nu este o jucărie și schijele sale nu sunt deloc de neglijat. Să sperăm că cei din Forțele Navale vor ajunge la timp și vor elimina adecvat, în funcție de situație, mina respectivă. Totuși, avem de-a face cu profesioniști în uniforma Marinei militare române”.