Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești, județul Ialomița, s-a produs o coliziune frontală în care au fost implicate 2 autoturisme.
În urma impactului au rezultat 6 victime, dintre care 2 persoane au decedat, iar celelalte 4 urmează a fi transportate la spital, pentru evaluări medicale.
“Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Movilița, în care au fost implicate două autoturisme.
În sprijinul acestora au acționat: două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și elicopterul SMURD.
În urma impactului au rezultat 6 victime: 2 victime inconștiente și încarcerate și 4 victime( 3 persoane adulte și un minor cu vârsta de aproximativ 11 ani), conștiente, cooperante și neîncarcerate. Persoanele încarcerate au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, însă din nefericire prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarate decedate. Celelalte patru persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind transportate la diferite unități spitalicești din municipiul București”, au transmis reprezentanții ISU.
Circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers București – Urziceni, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.