Mulți români se întreabă ce s-ar întâmpla dacă țara noastră ar fi atacată la fel ca Ucraina, cât ar rezista pe cont propriu și unde ar fi mai expusă. Generalul (r) Virgil Bălăceanu are câteva răspunsuri pentru „Adevărul”, dar unele nu sunt liniștitoare. România are o serie de vulnerabilități, spune generalul, care explică unde am fi prinși descoperiți.
Ucraina rezistă eroic în fața invadatorilor ruși, de un an și jumătate, ba chiar a reușit să recupereze o mică parte din teritoriile pierdute inițial. Asta în pofida faptului că, la declanșarea invaziei, cei mai mulți analiști militari le dădeau șanse minime ucrainenilor să reziste mai mult de câteva ore sau, în cel mai fericit caz, câteva zile. Decisiv a fost sprijinul aliaților, dar efortul ucrainenilor rămâne, oricum, admirabil.
Chiar dacă România este la adăpost de o invazie, mai ales că face parte din NATO, nu puțini sunt cei care se întreabă cum și cât ar fi rezistat Armata Română în condiții similare. Un posibil răspuns îl oferă generalul (r) Virgil Bălăceanu, cel care a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi a fost şef al Brigăzii Multinaţionale din Sud-Estul Europei, iar azi este președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.
Din start, el precizează că riscul ca România să fie atacată de Rusia este aproape de zero. Însă istoria a demonstrat-o în atâtea rânduri că niciodată nu există garanții de 100%.
În cazul în care, totuși, Rusia ar ataca, România ar avea șanse minime să reziste de una singură, spune generalul. E adevărat că și datele problemei ar fi total diferite. Dacă în Ucraina rușii au atacat inițial cu forțe reduse, convinși că vor fi așteptați cu flori de ucraineni, în orice alt caz ar trata mult mai serios lucrurile.
Toți pentru unul, unul pentru toți
Problema e că pentru a primi sprijin efectiv din partea aliaților din NATO, România ar trebui să reziste câteva săptămâni sau chiar o lună. În absența unor rezerviști bine pregătiți și în condițiile în care Armata Română este slab înarmată, ar fi greu de crezut că ar rezista atâta timp în fața unor trupe superioare numeric și mult mai bine înarmate, cum sunt cele ale Federației Ruse. Dar asta nu înseamnă că România ar fi o victimă sigură.
Generalul Virgil Bălăceanu merge mai departe și explică și cum s-ar apăra forțele armate române.
„Noi ne-am apăra cu forțele active, adică brigăzile mecanizate de infanterie, brigada blindată din forțele terestre. Ne-am apăra cu bazele aeriene și dacă acțiunile s-ar duce în Dobrogea, ne-am apăra cu flota de la Marea Neagră. Iar dacă acțiunile se duc și pe Dunăre, cu flotila de la Dunăre. Numai câteva structuri, sigur că mai sunt și alte structuri de sprijin, inclusiv sprijin logistic. Nu ar trebui să vorbim de câteva zile, ar trebui să vorbim de săptămâni, ar trebui să vorbim de o lună. Sigur că rezistența României înseamnă și participarea forțelor NATO, grupul de luptă NATO, și a forțelor americane de pe teritoriul național”, spune generalul.
Iar pentru a opune o rezistență acerbă ar fi nevoie de mai mulți factori.
„Aceste forțe, la un moment dat, pot să aibă pierderi. Nu ai rezervă, nu ai cum să le înlocuiești. Aceste forțe, ele există, dar trebuie să treacă la apărare de aliniamente foarte largi, deci ai nevoie de forțe suplimentare. Trebuie să creezi condiții favorabile pentru asigurarea transportului, a mobilității și a dislocării grupărilor NATO care ar intra în acțiune. Fie că vorbim de grupul de luptă cu nivel foarte ridicat de operativitate, fie că vorbim apoi de următorul eșalon pe care îl reprezintă forțele, pachetul de forțe inițiale a NATO, ulterior, după o perioadă de timp, și forțele principale NATO”, mai spune generalul Bălăceanu.
O certitudine e că Armata ar avea nevoie nu doar de sprijinul rezerviștilor, dar și de cel al Jandarmeriei și al Poliției.
„Pentru asta trebuie să trecem la apărare teritorială în contextul apărării colective. În acest scop, Ministerul de Interne trebuie să aibă misiunea și participare la efortul de apărare. Jandarmeria Română trebuie instruită nu numai pentru apărarea și restabilirea ordinii și liniștii publice, dar să fie în măsură să execute și misiuni specifice pe timpul operației de descurajare și a operației de apărare. Pentru că în caz de conflict, pe timpul fazei de iminența conflictului, forțele trebuie dislocate pe direcțiile cele mai amenințate, dar dislocarea se face de-a lungul frontierei, respectiv de-a lungul frontierei de Est și de Sud Est. Dar în același timp trebuie să controlezi și adâncimea teritoriului. Ori nu trebuie să folosești forțele active pentru controlul adâncimii, pentru libertatea de mișcare pe căile de comunicații”, adaugă el.
Și alte trupe ar avea un rol important.
„Trebuie să folosești celelalte forme din Sistemul Național de Apărare. Trebuie să folosești în apărarea pe frontieră, în operația de acoperire, Poliția de Frontieră, trebuie să folosești pentru controlul comunicațiilor, inclusiv cu pregătire pentru misiuni de luptă trupele de jandarmi, o parte dintre ele. Celelalte le poți menține pentru ordine dacă nu ai aspecte legate de posibile acțiuni de insurgență în adâncimea teritoriului, pot să fie în condiții de conflict activate asemenea «coloane a 5-a», cum le-am putea numi”, completează generalul.
Pe de altă parte, Poliția ar trebui să fie în măsură să treacă la acțiuni de control în mediul urban și în mediul rural, dar mai ales în mediul urban, care înseamnă misiuni de patrulare, misiuni de supraveghere a comunicațiilor, misiuni de îndrumarea circulației, mai spune el. Asta înseamnă, adaugă generalul, că Inspectoratul General pentru situații de urgență trebuie să fie în măsură să aplice și să conducă, să coordoneze activitățile de apărare civilă.
Vulnerabili la un atac de pe mare
Însă cel mai complicat ar fi de respins un atac venit de pe mare. Asta pentru că niciunul dintre guvernele de după Revoluție nu a avut ochi pentru Marina Militară.
„Am fi vulnerabili mai ales pe partea de Dobrogea. Dobrogea pe care o legăm de Deltă, de gurile Dunării, de canalul Dunăre-Marea Neagă, de portul Constanța, de centrala nucleară de la Cernavodă. Iar Dobrogea are o problemă, pentru că Dunărea desparte Dobrogea de teritoriul național. Ca atare, pentru apărarea Dobrogei, menținerea acestor poduri sau pregătirea unor treceri gen treceri pe barje, care sunt în limbaj militar pontoanele, portițele de fapt, care se constituie din mai multe pontoane, podurile de pontoane, ele trebuie să existe. De asta și americanii, când vin la noi, exersează lansarea acestor poduri de pontoane”, susține generalul Bălăceanu.
Marea problemă este că România nu ar avea practic cu ce să apere Dobrogea. Navele de luptă sunt puține și vechi, dar mai ales nu dispun de arme puternice.
„Noi nu avem rezolvate capacitățile de apărare și de reacție a forțelor navale. Avem un program care s-a transformat într-un dosar, de ani de zile trenează lansarea programului și după aceea lansarea la apă, e ca un vis, a corvetelor multifuncționale și modernizarea fregatelor. Fregatele noastre care merg la operațiuni de control maritim în Marea Mediterană au ca armament un tun de 76 de milimetri. Nu au rachete, nu au rachete antinavă, nu au rachete antiaeriene, nu au tunuri cu tragere rapidă. Au sisteme de comunicații moderne, au senzori moderni, dar armament nu au decât tunul de 76 de milimetri și probabil torpile și lansatoare de torpile. Singura fregată care este în măsură să acționeze este fregata Mărășești, construită în porturile românești, dar înarmată cu un armament produs în fosta URSS”, încheie generalul.
