Băiatul de 17 ani care a înjunghiat mortal o adolescentă de 14 ani și a rănit grav un tânăr de 20 de ani ce îi sărise în ajutor, în Grădina Botanică din Craiova, a fost reținut. Agresorul este fiu de polițist și elev la Colegiul Militar din Craiova.
Miercuri dimineață, atacatorul a fost reținut pentru omor şi de tentativă de omor, fiind dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă ai Poliţiei Dolj, iar în cursul zilei va fi propusă arestarea preventivă a acestuia.
Filmul tragediei
Totul s-a petrecut marți după-amiază, în jurul orei 16.00, când fata de 14 ani și tânărul de 20 de ani erau la alergat în Grădina Botanică din Craiova.
La un moment dat, un băiat în vârstă de 17 ani s-a apropiat de ei și a început să o fixeze cu privirea pe fată. Tânărul de 20 de ani ar fi sărit în apărarea fetei, întrebându-l de ce se uită atât de insistent. A urmat un schimb de replici, iar agresorul a scos un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe tânărul de 20 de ani, conform Digi 24. Fata a intervenit și ea și a încercat să îi despartă, însă atacatorul s-a năpustit asupra ei și a înjunghiat-o și pe ea de mai multe ori.
Conform Poliției Dolj, în urma cercetărilor s-a stabilit că între băiatul de 17 ani și cele două victime „a izbucnit un conflict în urma căruia tânărul de 17 ani le-ar aplicat mai multe lovituri de cuţit” fetei de 14 ani și tânărului de 20 de ani.
În urma atacului, fata și-a pierdut viața, iar tânărul de 20 de ani a fost grav rănit.
După ce i-a înjunghiat pe cei doi tineri, băiatul de 17 ani a plecat, lâsându-i într-o baltă de sânge, iar la ieşirea din Grădina Botanică s-a întâlnit cu un echipaj de poliţie, care l-a întrebat unde merge, el răspunzând că s-a plimbat și merge acasă. După câteva minute un trecător a descoperit trupurile victimelor într-o baltă de sânge și a sunat la 112. La scurt timp, atacatorul a fost prins.
„Noi am văzut un om care fugea, eu cu prietena mea. Doar că nu am suspectat nimic. Avea părul lung şi îl avea pe spate şi era cu mască pe faţă și avea mănuşi”, a declarat un martor, potrivit observatornews.ro.
Tânărul înjunghiat este internat în stare critică la terapie intensivă, după ce ar fi pierdut o cantitate mare de sânge.
„Este instabil, primeşte tratament de terapie intensivă complex şi susţinut, este în permanenţă monitorizat, supravegheat şi îngrijit de o echipă multidisciplinară de specialişti. Prognosticul este unul rezervat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu, conform Agerpres.
Cine este atacatorul
Atacatorul, în vârstă de 17 ani, este fiul unui polițist de la IPJ Dolj, care lucrează la o secție rurală.
El este elev la Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, unde va avea loc o anchetă pentru a se vedea dacă acesta a mai creat probleme în trecut, potrivit Digi24.
Atacatorul și victimele sale nu se cunoșteau.