Colegiul Procurorilor din cadrul Consiliului Judiciar Suprem va deschide mâine o altă procedură, în încercarea de a se ocupa posturile vacante de procurori europeni delegați în Bulgaria. Acest lucru reiese din agenda Colegiului. Aceasta va fi a cincea procedură în încercarea de a se ocupa locurile. Vor fi căutați șapte candidați, întrucât cota bulgară este de 15 procurori delegați, iar în prezent lucrează doar opt.
După ce Colegiul Procurorilor aprobă candidații, nominalizările sunt trimise la Luxemburg, unde Colegiul Procuraturii Europene are ultimul cuvânt. Din partea Bulgariei, la acesta participă Teodora Gheorghieva. Procurorii delegați lucrează aici la procesele europene, transmite Sega, citată de Rador.
În urmă cu 4 luni, procurorul-general european Laura Kovesi a dispus un audit la procurorii delegați bulgari, pentru a investiga motivul pentru care aceștia pleacă unul câte unul. Între timp, un al treilea procuror delegat european, Ivailo Iliev, a plecat de la 1 mai. El a fost ales asistent al reprezentantului național al Bulgariei la Eurojust. Înainte de Iliev, și-a părăsit postul de la Parchetul European și Elena Popova, care a decis să revină în instanță, înainte ca mandatul său de procuror european să expire. La fel și Boiko Kalfin, care a preferat să devină procuror în cadrul Parchetului de la Înalta Curte de Casație.
Popova, Kalfin și Iliev nu sunt primii procurori delegați care decid să plece înainte de încheierea mandatului lor de 5 ani (având dreptul la unul nou). Anterior, anul trecut, Stanislav Stoikov era, de asemenea, gata să părăsească Parchetul European. El a fost nominalizat ca membru al cotei procurorului din următoarea componență a Consiliului Judiciar Suprem, dar nu a primit suficiente voturi. Încă nu există informații despre ceea ce a constatat auditul Parchetului European, deși încă din data de 13 martie, biroul lui Kovesi a spus că acesta este în curs de finalizare. În urmă cu o lună, au anunțat de asemenea că nu este finalizat complet și nu au ce să anunțe.
În urmă cu o săptămână, a devenit clar că la un an după ce Guvernul Bulgariei a dat Parchetului European clădirea emblematică de pe strada G.S.Rakovski nr.134 din Sofia, unde a fost sediul Uniunii Forțelor Democrate, reparațiile nu au început încă acolo. Clădirea este într-o stare foarte proastă și urmează să fie făcute lucrări serioase de reparații. La insistențele lui Kovesi, Consiliul Judiciar Suprem a transferat administrarea clădirii Parchetului European din Sofia procurorului general bulgar.