Ex-președintele susține că decizia a fost luată „printr-o procedură netransparentă” și în lipsa unor „criterii obiective și legale”, scrie newsmaker.md.
„Astăzi, procurorul Maiei Sandu, Petru Iarmaliuc, a obținut prelungirea interdicțiilor în privința mea. Subliniez că decizia a fost pronunțată de un complet de judecători de la instanțele inferioare, transferați temporar la CSJ, printr-o procedură netransparentă și în lipsa unor criterii obiective, legale. Așa o procedură nu există nicăieri în lume, decât în justiția de buzunar a Maiei Sandu”, a declarat Dodon ca reacție la decizia instanței.
Amintim că Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul de atunci Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.
În vara anului 2022, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia este învinuit de săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.
Fostul șef de stat pledează nevinovat.