Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a propus luni, în coaliţia de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, respectiv 25.000 de lei, măsură care ar urma să se aplice atât la stat cât şi la privat. Ministerul Finanţelor trebuie să vină cu o analiză, într-o săptămână, privind impactul unei astfel de măsuri, au precizat surse social-democrate.
În şedinţa coaliţiei, s-a discutat despre impozitarea veniturilor mai mari decât cel al preşedintelui. Astfel, potrivit propunerii venite din partea preşedintelui PSD, ar putea fi impozitate progresiv, începând de anul viitor, veniturile mai mari de 25.000 de lei brut, echivalentul salariului preşedintelui.
Măsura s-ar putea aplica atât la stat, cât şi la privat şi nu este exclus sa fie introduse mai multe praguri de impozitare, au precizat sursele din PSD.
Ministerul de Finanţe are la dispoziţie o săptămână să facă o analiză si să prezinte câte persoane s-ar încadra pentru această impozitare.
Aceste discuții au apărut pe fondul scăderii încasărilor la bugetul de stat.
Liderii coaliţiei de guvernare au discutat, luni, despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, pe fondul scăderii încasărilor la bugetul de stat, iar premierul Nicolae Ciucă a cerut să nu fie tăieri salariale de niciun fel, iar până la noua lege a salarizării să nu crească salariile.
Despre cumulul pensie-salariu, la stat, în urma discuţiilor s-a ajuns la concluzia că acesta nu se poate face prin Ordonanţă de urgenţă, pentru că e neconstituţional, astfel că trebuie să se aplice prin lege, au precizat surse liberale. În schimb, liderii coaliţiei au decis stoparea angajărilor în sistemul de stat şi reducerea cu 10% a cheltuielilor la bunuri şi servicii.