Petrecerea marchează sărbătoarea recoltei de primăvară, numită tradițional Baisakhi
Ea se sărbătorește, de obicei, în fiecare an pe 13 aprilie și, uneori, pe 14 aprilie, în special în nordul Indiei.
Mai mulți diplomați străini au participat la festivalul Baisakhi, unde au dansat pe muzică tradițională și au îmbrăcat costume locale, scrie agenția de știri indiană ANI.
Prima personalitate politică invitată pe scenă a fost Meenakshi Lekhi, ministra de stat pentru afaceri externe şi cultură. Acesteia i s-au alăturat, mai târziu, şi ceilalţi invitaţi, printre care Daniela Mariana Sezonov, ambasadoarea României în India, şi Eleonora Dimitrova, ambasadoarea Bulgariei în India.
„Baisakhi, festivalul fermierilor din Punjab (regiune din nord-estul Indiei, n.r.), este dedicat recoltei şi primăverii. Printre tradiţii, se află însă şi un obicei similar cu cel din zonele rurale din România – un fel de strigături, prin care sunt denunţate lenea, prostia, trufia. Exact cum era la noi, pe vremuri, la ţară”, a povestit ambasadoarea României în India, pentru Libertatea.
Ambasadoarea României în India, Daniela Mariana Sezonov, a fost lăudată pe Twitter pentru felul în care dansează pe muzică tradițională indiană, alături de un grup de femei.
„Un dans frumos și bine executat de doamna ambasador”, „Super energie și mișcări cool”, „Pare că ambasadoarea României în India se distrează pe cinste, iar pașii ei sunt în sincron cu muzica”, au fost câteva dintre comentariile de pe Twitter.