Avocatul fostului om de televiziune Dan Diaconescu, acuzat de relații sexuale cu persoane minore, susține că acesta a fost șantajat.
Potrivit lui Murărescu, șantajul a început în urmă cu doi ani, iar fetele care l-au șantajat pe fostul om de televiziune au pretins că dețin un videoclip incriminator pentru Diaconescu şi l-au amenințat pe acesta că vor da totul în vileag.
Aocatul Alexandru Murărescu a afirmat că Dan Diaconescu a aflat că fetele erau minore abia după ce a început șantajul.
“Nu o să spun ce este pe acel film pentru că sunt minori în dosar. Este un element îngrozitor de șantaj.
Dan Diaconescu era conștient de existența filmului cu care era șantajat.
Era șantajat de doi ani fără să facă o plângere, dar nu ca să ascundă săvârșirea vreunei infracțiuni, ci pentru a evita o poziție compromițătoare.
Dan Diaconescu a aflat că aceste fete erau minore după ce nicio faptă de a sa nu se mai încadra în tiparul de normă de incriminare: Adică după momentul șantajului”, a declarat Alexandru Murărescu, avocatul lui Dan Diaconescu
“Este un element îngrozitor de șantaj”, a insistat el, refuzând să precizeze dacă Dan Diaconescu a cedat, în cele din urmă, șantajului și le-a plătit pe cele două minore pentru a nu face public videoclipul.