Ministerul Finanțelor va face o analiză într-o perioadă foarte scurtă de timp, pentru ajustarea cu 20 de miliarde a cheltuielilor din bugetul general consolidat al statului, a spus miercuri ministrul Adrian Câciu.
Ministrul Adrian Câciu a precizat că „toate măsurile sunt posibile”, dar și că „ajustarea nu va afecta pachetul social cu care această coaliţie a venit, nici pachetul economic şi nici investiţiile”
„Vă asigur că atunci când măsurile vor prinde concretețe, vor fi puse la dispoziție. Cred că românii ne cer, în primul rând nouă, ca stat, să dăm dovadă de solidaritate”, a mai spus ministrul Finanțelor.
Cîciu a ținut să precizeze că nu vor fi crescute taxele pentru a aduce banii la buget și că măsurile vor fi doar bazate doar pe tăieri de cheltuieli.
„E vorba de 20 de miliarde din cele 608 miliarde, adică vreo 3%. Foarte mulți nu înțeleg ce înseamnă să-ți îndeplinești obiectivele macro. România se împrumută la dobânzi mai mici pentru că am intrat pe o cale de normalitate”, a mai spus Câciu.