Soldatul ucrainean care a fost împușcat după ce a spus „Glorie Ucrainei” ar fi originar din Republica Moldova. Direcția regională de apărare teritorială „Nord” a Forțelor Armate ale Ucrainei susține că bărbatul împușcat este Alexandr Mațievskii, luptător al brigăzii 119 al trupei din regiunea Cernigov.
Direcția regională de apărare teritorială scrie că Mațievskii s-a născut pe 10 mai 1980 la Chișinău și abia în 2008 s-a mutat cu familia în Ucraina, în orașul Nejin, unde locuia cu mama sa, potrivit Ziarul de Gardă.
Potrivit sursei citate, pe 29 decembrie anul trecut Alexandr și-a sunat mama și i-ar fi spus „Nu mă voi lăsa niciodată prins la captivitate. A doua zi, Mațievskii și alți patru luptători au participat la lupte în apropiere de Soledar.
„Nu cunoaștem detaliile acestei bătălii până la capăt. Nu știm cine și cum a murit, nu știm cum a fost luat prizonier Alexandr, din păcate, nu există martori, toți sunt morți sau dispăruți”, au adăugat reprezentanții Direcției. Identitatea soldatului care a fost, practic, executat de către militarii ruși, în condițiile în care era neînarmat și nu reprezenta o amenințare, a fost confirmată de către mama și fiul său, dar și de către colegii de unitate.
Mama își amintește – când a apărut online videoclipul, inima mea s-a strâns din nou, era Sașa al meu, iar apoi a urmat un apel de la fiul lui Alexandr, a strigat în lacrimi: Am văzut cum tatăl meu a fost ucis!”, a scris Direcția regională de apărare teritorială „Nord” a Forțelor Armate ale Ucrainei.
Corpurile neînsuflețite ale ucrainenilor care au murit în bătălia de lângă Soledar au fost returnate Ucrainei în cadrul unui schimb cu Rusia. Alexandr Mațievskii a fost petrecut pe ultimul drum la 14 februarie 2023.
Potrivit unei versiuni anterioare, prizonierului ucrainean de război, care a fost împușcat după ce a spus „Glorie Ucrainei” este Timofii Șadura. Acesta făcea parte din Brigada Mecanizată Separată și fusese dat în căutare de armata ucraineană pe 3 februarie 2023, după mai multe lupte în apropiere de orașul Bahmut.
Ministerul ucrainean al Apărării n-a comentat informațiile privind identitatea soldatului împușcat, dar procurorul general de la Kiev a deschis o anchetă penală în cazul „împușcării brutale” a unui prizonier de război de către ruși.
Pe înregistrarea video, difuzată pe rețelele sociale și, ulterior, ștearsă, se vede cum un soldat ucrainean este executat cu sângere rece, imediat după ce le spune militarilor ruși „Glorie Ucrainei”. Este posibil ca execuția să fi fost deja planificată, pentru că unul dintre ruși este auzit cum îi spune unui camarad “filmează” chiar înaintea episodului brutal.