Anunţul întâlnirii a fost făcut de Casa Albă, printr-un comunicat de presă.
,,Președintele Biden a reafirmat sprijinul puternic al SUA pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. El a subliniat asistența în curs de desfășurare a SUA pentru a ajuta țara să-și consolideze reziliența politică și economică, securitatea energetică, realizarea agendei sale de reforme democratice, dar și pentru a depăși efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a transmis Casa Albă.
Maia Sandu a transmis recunoștință pentru suport
De cealaltă parte, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că a fost onorată să se întâlnească cu liderul de la Casa Albă, dar și să asiste la discursul istoric al acestuia.
,,Moldova prețuiește libertatea și este angajată să rămână parte a lumii libere. Transmit sincer recunoștință președintelui Biden pentru suportul ferm oferit Republicii Moldova, dar și pentru că este solidar cu noi”, a scris lidera de la Chișinău pe pagina sa de Twitter.
Joe Biden s-a arătat mândru de lidera de la Chișinău
La Varșovia, Joe Biden a declarat că este mândru de președinta Republicii Moldova și că dorește ca și oamenii din această țară „să își câștige libertatea”.
„Noi vrem ca și oamenii din Moldova să-și câștige libertatea. Doamna președinta, Maia Sandu, suntem mândri să fim alături de dumneavoastră. Vă rog, aplauze pentru Maia Sandu”, a declarat președintele SUA.
Potrivit unor specialiști în politică externă de la București, mesajul președintelui american arată susținerea SUA față de țara vecină, dar și „ține de pericolul real în care se află cursul pro-european”, în contextul în care Rusia dorește destabilizarea Republicii Moldova.
Aflat într-o vizită în Polonia, președintele american a susținut discurs istoric la Castelul Regal din Varșovia, reiterând angajamentul SUA față de sprijinirea Ucrainei și pentru a consolida unitatea occidentală.