Ex-premierul Ludovic Orban spune că Unirea Republicii Moldova cu România reprezintă cea mai scurtă cale de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit președintelui Partidului „Forța Dreptei”, procesul Unirii ar aduce Basarabiei și avantajele sistemului de securitate oferit de NATO statelor membre.
„Există două variante de integrare, varianta mai lungă și varianta mai scurtă. Varianta mai scurtă este Unirea, evident. Pentru acest lucru este nevoie de voința oamenilor care trebuie exprimată prin referendum, pentru că așa cum e așezământul constituțional și în România, și în Republica Moldova, o astfel de decizie trebuie validată prin vot de către cetățeni printr-un referendum. Atât în România, cât și în Basarabia. Trebuie să se petreacă două lucruri importante. Oamenii de pe ambele maluri ale Prutului trebuie să-și dorească Unirea și trebuie să existe și context internațional, ca să existe un acord din partea partenerilor externi”, a spus Ludovic Orban în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
Potrivit ex-premierului României, diferendul transnistrean nu va reprezenta un impediment în calea Unirii. Ludovic Orban spune că România va deveni atractivă pentru cetățenii din stânga Nistrului, atunci când aceștia vor conștientiza beneficiile eurointegrării.
„Dacă ar exista o determinare, în special în România, pentru acest obiectiv, el ar fi realizabil. Odată ce Basarabia ar deveni parte a României, automat statutul României de țară membră a Uniunii Europene și membră NATO ar aparține și Basarabiei. Regiunea transnistreană face parte din Republica Moldova, chiar dacă nu se subordonează autorităților de la Chișinău, poate vor avea un interes suplimentar, să înțeleagă că e mai bine în Uniunea Europeană. Dar există și drumul lung al aderării. Trebuie să îndeplinești condiționalitățile. Este un proces despre care e greu de spus cât va dura, depinde de voința Comisiei Europene și instituțiilor europene și depinde și de reformele din Republica Moldova”, a mai spus fostul premier al României.
Potrivit Barometrului Opiniei Publice din decembrie 2022, în eventualitatea unui referendum privind Unirea Republicii Moldova cu România, 35% dintre respondenți au spus că ar vota în favoarea Unirii.