„Președintele Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate au sprijin deplin din partea Occidentului, iar pe fundalul conflictului din Ucraina închid ochii la orice nelegiuire a conducerii. Nicio altă guvernare nu a beneficiat de o asemenea „permisivitate” inclusiv guvernele care au format coaliții de partide pro-europene cu sprijinul UE și SUA în ultimii 10 ani”, a spus Dodon, transmite unimedia.info.
Acesta consideră că „Occidentul beneficiază de cursul antirusesc urmat de autoritățile moldovenești contrar intereselor populației țării”.
Pentru aceeași publicație, Dodon a declarat că „Moldova a avut ocazia să negocieze cu Gazprom un preț favorabil”.
„A fost posibil să negociem cu Gazprom și să încheiem un contract pe termen lung la un preț fix, benefic atât pentru economia noastră, cât și pentru consumatori. Acesta ar putea fi un preț de 250-300 de dolari la 1.000 de metri cubi, care este de câteva ori mai ieftin decât cumpărăm noi acum pe piețele spot”, a spus Dodon.
Tot acesta a menționat că partidele de opoziție din Republica Moldova trebuie să își unească forțele pentru a obține demisia autorităților și organizarea de alegeri anticipate.