Mai mult de 15.000 români sunt în Spania şi primesc pensie. Această cifră îi reprezintă pe cei care au avut vechime şi în România.
Cât primeşte pensie un spaniol după o viaţă de muncă
În Spania, pensia minima este în valoare de 786 de euro, iar un pensionar nu poate primi mai mult de 2180 euro.
De asemenea, pensiile medii sunt de 804 euro pe luna, iar cea mai mare pensie medie este de 1369 euro pe lună, potrivit antena3.ro.
Se pare că un român aflat în Spania are aceleași condiții ca un spaniol de a ieși la pensie, ceea ce înseamnă minim 15 ani de contribuție la serviciul de stat.
De exemplu, cei care au un salariu de 2000 euro şi o vechime de 35 de ani, pensia va fi relativ asemănătoare cu salariul. Comparativ cu România, unde pensia minimă este de 1000 lei pe lună.