Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu a povestit într-un interviu oferit reporterilor Fanatik, ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani, când a omorât cu mașina un șofer, tată a doi copii.
El a ținut să precizeze că accidentul teribil l-a marcat pe viață, dezvăluind că tânărul pe care l-a omorât în trafic ar fi consumat substanțe interzise.
”Victima era și ea drogată. Actele le are și avocatul meu. Dar acum nu pot vorbi cu el, nu am numărul lui și sunt certat cu ai mei. Cu tata nu mai vorbesc de vreo două luni, iar cu mama m-am certat aseară. Mă tot cert cu ei de trei ani de zile, în fiecare zi aproape. Nu merg lucrurile între noi”, a spus Mario Iorgulescu.
El susține că nu vrea să se mai întoarcă în țară, chiar și dacă va fi condamnat la închisoare, dorindu-se o condamnare cu suspendare și să își execute pedeapsa în Italia.
Mario Iorgulescu a promis că va avea grijă de copiii victimei și spune că are coșmaruri în urma accidentului pe care l-a provocat.
”Nu am încercat să vorbesc vreodată cu familia victimei. Dar aș vrea să le transmit ceva, să îmi cer scuze. Voi avea grijă de acei copii, nu le va lipsi nimic, niciodată, mă voi ocupa personal, eu și familia mea. Voi face tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic, chiar știu că le este greu fără tată, mi-aș fi dorit să nu se întâmple asta”.
În interviu, Iorgulescu a mai precizat că se află într-o clinică psihiatrică din Italia, unde face terapie cu magneți și electroșocuri, dar că e înconjurat de oameni cu probleme psihice și nu are cu cine să vorbească.
„Preferam să fiu la pârnaie, era mai simplu decât aici, dar să fiu sănătos. Aveam cu cine să vorbesc măcar, trecea timpul mai repede decât aici. Fac terapie tot timpul, medicamentație, mă ajută să stau pe linia de plutire, dar tot nu e bine. Mi se agravează constant situația. Mie mi-a fost descoperită acea leziune pe lobul frontal al creierului. Am făcut aici și terapie cu magneți și cu electroșocuri. Din ce știu, problemele mele medicale nu pot fi tratate în România… Și nu aș vrea să sfârșesc într-un spital de nebuni”, a mai spus Mario Iorgulescu pentru FANATIK.
Judecat în Italia
Mario Iorgulescu e judecat în Italia pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
„Curtea de Apel din Milano a stabilit că Mario Iorgulescu este într-o stare medicală gravă şi a respins ambele mandate europene de arestare solicitate de statul român”, a declarat avocatul.
În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, care se afla la volanul unei maşini de lux, a intrat pe contrasens şi a lovit o altă maşină, omorându-l pe şoferul acesteia, Daniel Vicol (24 de ani), tatăl a doi copii. În urma analizei probelor biologice s-a stabilit că Mario Iorgulescu avea 1,96 g/l şi era sub influenţa cocainei.
Primul mandat european de arestare a fost emis pe numele acestuia în mai 2020, când Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea sa preventivă în dosarul de omor.
Cel de-al doilea mandat european de arestare a fost emis pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti.