Nu au fost înregistrate victime, dar mai multe geamuri ale unor locuințe au fost sparte, anunță autoritățile de la Chișinău. Presa locală scrie că accesul în zonă a fost interzis de oamenii legii, iar primăria din localitate a convocat ședința Comisiei teritoriale pentru situații excepționale pentru a evalua situația și a stabili toate circumstanțele.
Rep. Moldova se află în bătaia rachetelor rusești care oricând pot cădea pe teritoriul Moldoveni, în condițiile în care Federația Rusă folosește tehnică militară veche, susține analistul Nicolae Negru. El spune că în aceste condiții, în care statutul de neutralitate al Rep. Moldova a fost încălcat de Rusia, autoritățile de la Chișinău ar putea apela la România și NATO, ca în baza unui acord, să apere și spațiul aerian al Rep. Moldova care nu dispune de sisteme antiaeriene.
Din primele informații oferite de autoritățile de la Chișinău în colaborare cu cele ucrainene, pe teritoriul localității Naslavcea, din nordul Rep. Moldova, au căzut fragmente de rachetă și nu o rachetă întreagă care a fost distrusă de sistemul de apărare aerian al Ucrainei. Incidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineața, potrivit lui Daniel Mazepa, responsabilul de comunicare al Ministerului de Interne.
„Polițiștii de frontieră aflați la fața locului au văzut un obiect explodat. În colaborare cu autoritățile ucrainene s-a dedus că este una din rachetele care au atacat zona ucraineană și a fost distrusă în aer. Persoane nu au avut de suferit în urma exploziei. Doar câteva geamuri la casele din preajma au fost sparte ca reacție a valului de presiune în urma exploziilor”, declară Daniel Mazepa.
Fără un sistem de apărare antiaerian, Rep. Moldova se află în bătaia rachetelor rusești, vechi și fără precizie, care oricând pot cădea pe teritoriul țării noastre este de părere analistul politic Nicolae Negru. Riscul unor astfel de incidente este mare, atât timp cât continuă războiul în Ucraina.
„Acest incident confirmă ceea ce spuneam anterior, că atunci când arde casa vecinului trebuie să te păzești și tu, pentru că focul se poate răspândi și spre ograda ta. Ne aflăm în bătaia rachetelor rusești – în orice clipă poate ajunge o rachetă și la noi mai ales că rachetele de mare precizie se cam termină în Rusia și ei apelează la rachete mai vechi, care nu sunt atât de precise și pot să zboare uneori nu acolo unde sunt îndreptate”, declară Nicolae Negru.
Incidentul de astăzi, dar și survolarea recentă a spațiului aerian al R.Moldova de către mai multe rachete rusești, ar trebui să le dea de gândit guvernanților cât și celor care cred că așa-zisa neutralitate ne va apăra de consecințele războiului din Ucraina, mai spune Nicolae Negru. El susține că autoritățile ar putea să apeleze la un acord cu România și NATO pentru apărarea spațiului aerian al Rep. Moldova.
„Noi nu avem mijloace de apărare. Ar trebui să ne adresăm la cei care au și ne pot ajuta. E vorba în primul rând de România, de NATO, să îi rugăm să încheiem un acord cu ei prin care să fie aparat spațiul aerian al Rep. Moldova. Noi ne considerăm neutri dar neutralitatea noastră nu este respectată și atunci guvernarea noastră trebuie să facă tot posibilul să apere suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Rep. Moldova. Rar stat din Europa ar putea să se apere de unul singur în fața agresiunii rusești”, spune Nicolae Negru.
Amintim că autoritățile ucrainene au informat că în această dimineața a avut loc un atac rusesc asupra barajului Dnestrovsk 1, de pe teritoriul Ucrainei, care se află la o distanță de 10 km de barajul Naslavcea din Rep. Moldova.
Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost distruse componente electrice aferente barajului ucrainean.
Până acum armata rusă a distrus în jur de 40 la sută din infrastructura energetică ucraineană.