Partidul ALDE, preluat peste noapte de un om de afaceri arab
În urmă cu doar câteva luni, Murad intra în politică și o făcea direct în funcția de președinte executiv al Partidului Ecologist Român. La acel moment, omul de afaceri promitea că partidul respectiv va obține un scor de 10% la alegerile parlamentare din 2024.
„Până când vom ajunge acolo unde trebuie și ne dorim, avem un traseu greu, trebuie să fim uniți, pentru că interesele personale nu cred că duc nicăieri. Am ales să nu mă duc într-un alt partid, construit. Acum am ales o adevărată fundație, pentru a ridica cea mai interesantă construcție politică în România. Am ales să mă duc unde e nevoie de mine, aici voi rămâne, că am o obligație clară”, afirma Mohammad Murad, la mijlocul lunii martie, la Congresul PER.
Practic, Murad a debutat în politică în 2022 și a ajuns președinte la două partide în același an. Situația ar putea fi o premieră în România post-decembristă.