Sandu Heler este la conducea comunei Avram Iancu din anul 2004, fiind la al cincilea mandat de edil. Instituția precizează că primarul Sandu Heler „în exercitarea atribuțiilor de primar, a semnat mai multe documente ce au produs un folos patrimonial acestuia”.
Potrivit legislației „primarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.
Primarul a semnat un document prin care primea sporul de 25% la salariu pentru implementarea de proiecte prin fonduri europene, precum și autorizația de construcție a casei sale, ambele din 2017. Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au considerat că primarul nu ar fi avut dreptul legal de a semna aceste documente, care trebuiau să fie transmise viceprimarului comunei.
Ultimul cuvânt în această speță va aparține justiției, în condițiile în care primarul din Avram Iancu spune că a contestat raportul întocmit de ANI, fiind de părere că decizia instituției de supervizare a cazurilor de încălcare a integrității a exagerat.
Dacă pierde procesul, acesta ar putea primi interdicția de a mai ocupa o funcție publică pe ”o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”. Legea mai prevede că, ”dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.