În Volosovo, o localitate de lângă Sankt Petersburg, difuzoarele montate pe stâlpii de la marginea străzii principale, din care în zilele de sărbătoare se aude muzică patriotică, redau același mesaj: „Se formează două batalioane de artilerie pentru voluntari. Îi chemăm pe bărbații de la 18 la 60 de ani să se alăture”.
E un mesaj care este transmis în toate regiunile din această țară vastă. Pe rețelele de socializare, la televiziune sau pe panourile publicitate, bărbații sunt chemați să intre în armată ca să lupte în Ucraina, pentru a atenua pierderile însemnate suferite în cele șase luni de război, se arată într-un reportaj BBC.
Oamenii preferă să rămână săraci, dar în viață
Un bărbat din Volosovo spune că susține campania de recrutare. „Dacă eram mai tânăr, mă duceam, dar sunt prea bătrân acum”, spune el, încleștându-și pumnii. „Trebuie să-i bombardăm!”, adaugă hotărât.
Voluntarii lipsesc, însă. „Războiul e prea dureros ca să vorbim despre el. Este greșit să-ți ucizi frații”, spune o femeie. „De ce să se ducă? Doar corpurile lor vor fi aduse acasă”, continuă ea, întrebată ce ar face dacă vreuna din rudele sale ar decide să plece pe front.
Și rușii știu ce spun. Moscova nu a dat cifre, dar oficialii vestici susțin că între 70.000 și 80.000 de militari ruși au fost uciși sau răniți de la începerea invaziei, acum șase luni.
Pentru a atrage voluntari, autoritățile le oferă sume mari de bani, terenuri și chiar locuri în școli de top pentru copiii lor. Cei care fac recrutări s-au perindat chiar și prin închisori, oferindu-le deținuților șansa de a fi eliberați și de a primi mulți bani.
Jurnalistul de investigații Roman Dobrokhotov spune că acțiunea intensă de recrutare este un semn al disperării autorităților: „Nu acesta e tipul de soldat necesar pentru un război victorios. Cantitatea poate învinge calitatea, speră Kremlinul. Ei cred că pot lua sute de mii de oameni disperați, plini de datorii, și să-i arunce în zona de conflict”.
În pofida câștigurilor tentante promise, de până la 5.700 de dolari pe lună în unele cazuri, oamenii nu se înghesuie să plece la război. Roman explică de ce: „Oamenii nu văd, de fapt, acești bani. Cei care se întorc acum din Ucraina ne spun nouă, jurnaliștilor, cum au fost înșelați. Iar asta influențează situația, această lipsă de încredere în guvern, așa că nu cred că strategia va avea succes”.
Se caută carne de tun
Există, însă, și oameni care se înrolează. Fiul Ninei Ciubarina, Evgheni, a părăsit satul din nordul regiunii Karelia în care trăiau ca să se alăture unui batalion de voluntari. Nina spune că băiatul ei, care nu avea pregătire militară, a primit o armă și a fost trimis direct în Ucraina. A fost ucis după doar câteva zile. Avea 24 de ani.
Durerea ei e mai mare pentru că el a dorit să plece, nu a fost luat cu forța. Își amintește că l-a implorat să n-o facă. „Am încercat să vorbesc cu el. Am plâns. I-am zis: ‘Acolo e un război, o să fii omorât!’. Iar el mi-a spus doar atât: ‘Mamă, totul va fi bine'”.
Femeia critică modul în care autoritățile fac recrutări pentru războiul din Ucraina. „Îi iau și-i trimit ca pe niște găini proaste! Nici n-au ținut o armă în mână înainte. Sunt carne de tun. Generalii se gândesc ‘Avem un voluntar: perfect, la treabă!'”, acuză ea.
Evgheni a fost, totuși, una dintre puținele excepții. Cine călătorește prin Rusia își dă seama că rușii nu-s entuziasmați de „operațiunea militară specială” lansată de Putin. Numărul mașinilor de pe șoselele Rusiei care poartă semnul „Z” al invaziei e redus. Iar experții spun că numărul voluntarilor care intră în armată rămâne unul mic.
Analistul militar Pavel Luzin spune că oamenii nu sunt pregătiți să se sacrifice pentru președintele lor.
„Problema Kremlinului este că cei mai mulți ruși nu se duc să moară pentru Putin sau pentru refacerea ‘Marelui Imperiu’. Recrutările nu sunt posibile în actualele circumstanțe fiindcă în Rusia nu există un consens civil asupra războiului”.
„Faceți comparația cu Ucraina. Ucrainenii sunt gata să lupte”, a adăugat el