Liderul AUR, George Simion, a pus pe jar toată Vâlcea, atunci când a anunțat că își va face nunta la Măciuca, la un resort de lux de patru stele din Oveselu. Liderul AUR a fost în zonă anul trecut și s-a îndrăgostit de frumusețea și pitorescul locului, așa că s-a decis să facă nunta cu aleasa inimii sale, Ilinca Munteanu, chiar acolo.
În cadrul resortului, chiar în aceste zile, s-a construit o bisericuță de lemn, acolo unde cei doi miri își vor jura credință.
Chiar în fața bisericuței, pe o pajiște verde, într-un peisaj idilic, au fost așezate și scaunele albe pe care vor sta invitații, care vor asista la ceremonia religioasă.
Un leagăn ornat cu flori albe atârnă într-unul dintre pomii ce umbresc pajiștea, decorată special pentru nunta câmpenească a liderului AUR.
De altfel, chiar pe platoul imens din fața resortului, va avea loc și petrecerea câmpenească, unde invitații îmbrăcați în straie tradiționale românești, vor încinge hore și sârbe, și vor servi masa pe câmp.
Untold de Măciuca! Ce zic locuitorii din zonă?: „Îi duc un cocoș!”
Locuitorii comunei Măciuca așteaptă cu sufletul la gură nunta lui Simion. S-au pregătit cu păsări de curte, roșii, ardei și castraveți din cultura proprie, pe care i le vor aduce lui George Simion ca dar de nuntă.
Liderul AUR a și dat, de altfel, în aceste zile, sfoară în țară pe pagina lui Facebook că dorește ca localnicii să-i aducă la nuntă produse din propria gospodărie.
„Am auzit maică de nuntă! Voi merge și eu să-i duc domnului Simion un cocoș mare. Am și roșii, și ardei aici în curte. Noi ne mândrim că face dânsul nunta aici, la noi”, ne-a spus o bătrânică, care vrea să participe la nuntă și așteaptă să se înscrie pe liste pentru a obține brățara de acces.
Și primarul municipiului Râmnicu Vâlcea va merge la nunta lui George Simion.
„E bine pentru zona noastră că se desfășoară astfel de evenimente. Voi merge și eu la nuntă. Îi urez domnuluI Simion casă de piatră!”, ne-a declarat primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.
Nunta nu va fi una cu dar. Oricine vrea să participe la nuntă, trebuie să se înscrie în prealabil pe o listă. Intrarea la petrecere se va face pe baza unei brățări de acces, ca la marile festivaluri. Așadar, nunta lui Simion va fi un fel de Untold de Măciuca.
Complexul spa de patru stele din Oveselu – Măciuca, locul care-i va găzdui pe miri și invitații apropiați, este un resort care oferă, printre altele, zone de relaxare, piscină și chiar și dușuri emoționale.
Prețul unei camere ajunge aici la aproximativ 700 de lei pe noapte. Toate camerele au fost, însă, rezervate pentru nunta lui George Simion.
Nunta va începe sâmbătă dimineața, la ora 10:00. Ceremonia religioasă va avea loc de la ora 12:00, iar de la ora 14:00 se dă startul petrecerii câmpenești.
Cine e mireasa lui Simion?
Viitoarea soție a lui George Simion este o tânără de 24 de ani pe nume Ilinca, care nu își dorește, însă, prea multă expunere mediatică. Este pasionată de Drept și are un parcurs profesional complet diferit față de cel al viitorului său soț.
„Ilinca Simion este o fată simplă dintr-o familie normală, ca și mine. Nu ne dorim o expunere excesivă în spațiul public, cei care ne vor binele sunt așteptați la nuntă pe 27 august.
Îmi poate scrie oricine pe Facebook și le dau invitația la nuntă. Viitorul Ilincăi e foarte departe de orice are legătură cu Parlamentul și politică: vrem să facem mulți copii, ea are o carieră în Drept și un traseu personal diferit total de al meu”, a declarat George Simion