Enache a cumulat trei surse de venit:
- pensia specială de magistrat CCR,
- pensia specială de fost parlamentar
- salariul de judecător CCR.
În total, cinci din cei nouă judecători CCR primesc pensie specială, pe care o cumulează cu salariul. E vorba despre Enache, Bogdan Licu, Livia Stanciu, Cristian Deliorga și Attila Varga. În cazul tuturor celor cinci judecători, pensia specială este mai mare decât salariul, potrivit News.ro.
În anul 2021, Marian Enache a primit o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 de lei lunar (7.547 de euro). În calitate de fost parlamentar (timp de 3 mandate), Enache a mai încasat o pensie specială de 16.156 de lei (3.231 de euro). Suma reprezintă pensia specială doar pentru primele două luni ale anului 2021, întrucât Parlamentul a tăiat privilegiile foştilor parlamentari. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la finalul lunii februarie 2021.
Marian Enache a cumulat cele două pensii speciale cu salariul de judecător CCR – în cuantum de 25.207 lei lunar (5.000 de euro). În total, din cele trei surse de la stat, preşedintele CCR a adunat venituri în valoare de 15.778 de euro lunar.