Într-un interviu acordat Elle.ua, Alexandra a povestit că s-a pregătit pentru războiul declanșat de Rusia înainte de 24 februarie.
”Nu a trebuit să iau decizia de a merge la război, nu am avut de ales. Am studiat mult timp și, oricât de cinic ar suna, așteptam asta. Cu cât începam mai devreme, cu atât terminăm mai repede”, a spus tânăra.
Alexandra este lunetistă, dar are și grijă de birou și oferă îngrijiri medicale.
Ea a mai spus că s-a simțit dicriminată din cauză că este femeie, dar a precizat că tratează acest lucru cu înțelegere.
”Am avut noroc cu ultima unitate, din prima zi am fost tratată bine acolo. Dar, până pe 24, am lucrat cu diferite batalioane în care am întâmpinat discriminări de gen. Nu am o problemă cu asta, pentru că înțeleg motivele unor astfel de manifestări. În Ucraina, într-adevăr, femeile care fac armata sunt excepții, dar ele își fac treaba la fel ca bărbații”, a explicat tânăra.
În urma războiului, viața i se va schimba pentru totdeauna.
”Fie că îmi place sau nu, multe se vor schimba după război. Reacții, perspectiva, în general, și percepția asupra vieții. Știu sigur că voi începe să apreciez fiecare moment alături de prieteni și de cei dragi și faptul că ei sunt și mai în viață. Prietenii mei sunt averea mea”, a mai spus Alexandra.