„Sunt homosexual și am un partener care este și el militar, în marină. Acum se află în SUA pentru instruire. Abia aștept să îl îmbrățișez din nou”, povestește el.
”Poate pentru că am crescut într-un orfelinat, așa că sunt obișnuit să împart. Bineînțeles că nu este ușor să o spui deschis într-un mediu masculin, precum cel militar. Dar mi-am dat seama că, comportându-te cu sinceritate, chiar și oamenii cei mai puțin toleranți ajung să renunțe, cu atât mai mult dacă te văd luptând alături de ei în fiecare zi”, spune el.
Aceleași cuvinte sunt folosite de Alexander, de 23 de ani, originar din Kiev, care servește ca ofițer de tancuri și medic la Harkov, în „poziția zero”, pe linia frontului.
„În martie am fost în Irpin, am văzut o întreagă familie ucisă sub ochii mei fără să pot face nimic pentru ei”, povestește militarul.
Alexander este, de asemenea, homosexual și a decis să o spună tare și clar. „Cred că are loc o mare schimbare. Mai ales acum, că luptăm împotriva regimului lui Putin, care este homofob prin excelență, există mult mai multă toleranță față de noi”, spune el.
După ce a câștigat respectul și sprijinul colegilor săi soldați, Alexandru a decis să se confeseze. „Nu înțeleg de ce trebuie să mă ascund, mai ales că orientarea mea sexuală nu este un defect și îmi fac treaba ca toată lumea”.
Yania, în vârstă de 26 de ani, preferă să nu spună în ce batalion servește. „M-am alăturat forțelor armate încă de la începutul războiului, în 2015. A fost visul meu de copil”, povestește o tânără înrolată în forțele militare ucrainene.
Acum s-a întors pe câmpul de luptă. „Nu este ușor pentru femei, există și mai multe prejudecăți împotriva noastră, mai ales în armată. Dar nu mi-e absolut deloc rușine de cine sunt”, explică ea.
Pentru Daniel, Alexandru și Yania nu există doar mândria de a lupta pentru țara lor. Din martie, ei fac parte dintr-un grup special.
„Bineînțeles că nu este o unitate oficială a armatei. Dar împreună cu alți colegi am decis să ne alăturăm și să ne facem vocea auzită pe rețelele de socializare”, subliniază ei. Este vorba de Batalionul Unicornilor, după cum scrie pe simbolul pe care îl poartă cusut pe uniformă. „Modelul nostru de societate este incluziv, desigur că este o utopie să credem că toți suntem considerați egali. Încă mai există rezistență, dar, practic, în Ucraina, persoanele LGBT nu mai sunt discriminate așa cum erau în urmă cu doar zece ani. Iar noi trăim cu siguranță în paradis în comparație cu Rusia lui Putin”, subliniază Daniel.
Ceea ce i-a convins pe unicorni să iasă din umbră a fost strângerea de semnături pentru legalizarea căsătoriilor între homosexuali, pe care președintele Volodimir Zelenski va trebui acum să o ia în considerare.
„Am ajuns la peste 28.000 de semnături, ceea ce înseamnă că președintele are acum 10 zile la dispoziție pentru a ne răspunde. Și suntem siguri că ceva va începe să se miște”, spun unicornii.
Pași mărunți, așadar, pe care societatea ucraineană îi face spre o egalitate de gen totală. Nu fără obstacole.
În 2013, la Kiev a avut loc primul marș oficial al Pride din țară, în ciuda protestelor skinhead care i-au forțat pe organizatori să anuleze evenimentul cu un an înainte. Apoi, în 2018, activiștii au fost atacați de militanți de extremă dreapta în timpul unui alt miting. Totuși, în fața riscurilor, parada Pride a crescut în popularitate, iar anul trecut au participat peste 7.000 de persoane în capitală.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev în luna mai, numărul persoanelor care au o „părere negativă” despre comunitatea LGBT a scăzut de la 60,4% la 38,2% în ultimii șase ani.
