Ea a menţionat că a înţeles acest lucru din discuţiile cu reprezentanţii conducerii ţării, menţionând, totodată, că nu trebuie să ne aşteptăm la rezultate rapide.
“Mesajul meu este că ţara nu poate fi “curată” fără justiţie “curată”. Dar aceasta necesită implicarea întregii societăţi. Nu este suficient să faci investigaţii, să pronunţi sentinţe pentru fapte de corupţie fără introducerea altor măsuri.
Trebuie prevenită corupţia, trebuie să existe un sistem de instruire în domeniul anticorupţie. Şi aici ar trebui să fie implicată întreaga societate”, a spus ea.
Kovesi a subliniat că lupta împotriva corupţiei nu înseamnă “o lună sau două, apoi în vacanţă”, dar un proces îndelungat.
“Rezultatele nu vor apărea rapid. Este necesar să se consolideze instituţiile, legislaţia relevantă, voinţa politică.
Şi din discuţiile de astăzi (cu conducerea Republicii Moldova – “I.”) am văzut o mare dorinţă de reforme, de a crea o justiţie independentă, cu bună reputaţie. Dar aceste schimbări nu vor veni peste noapte, este nevoie de răbdare şi muncă grea”, a spus ea.
Ministrul Justiţiei a spus că a discutat cu Kovesi despre reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei.
Litvinenco a remarcat experienţa anterioară a lui Kovesi în fruntea Autorităţii Naţionale Anticorupţie (DNA) din România, spunând că şi Moldova doreşte să creeze o instituţie de eficientă similară.