„El m-a întrebat: Igor, cum consideri, ce să fac luând în calcul experiența voastră cu Transnistria? Eu am Donbasul. Eu i-am spus opinia mea”, a relatat Dodon, în cadrul emisiunii În centrul atenției, de la Publika TV, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.
„Acesta nu e războiul nostru, nu vreau să dau verdicte cine e corect și cine e vinovat, dar vreau să povestesc o situație reală. În 2019 dacă nu greșesc, a fost un mare eveniment la Tokyo, a avut loc ceremonia de încoronare a unui nou împărat al Japoniei.
Au fost invitați lideri ai diferitor state, și eu am fost. Și a fost și Zelenski. A fost una dintre puținele mele discuții neoficiale cu Zelenski.
Era un eveniment neoficial, eram cu soțiile și el m-a întrebat: Igor, cum consideri, ce să fac luând în calcul experiența voastră cu Transnistria? Eu am Donbasul și tot așa.
Eu i-am spus opinia mea: predecesorii tăi au semnat ceva acte, la Minsk, nu știu, nu am intrat în detalii, dar trebuie să vă înțelegeți, să găsiți limbă comună, pentru a păstra unitatea țării”, a relatat fostul șef de stat.
În acest context, fostul președinte susține că Moldova trebuie să ânvețe propriile lecții din războiul din Ucraina: „Nu vreau să dau aprecieri dacă a procedat corect sau nu, istoria le va da, dar din aceasta trebuie să învățăm niște lecții.
Dacă noi nu vom înțelege că trebuie să găsim un numitor comun, avem propriul nostru conflict nesoluționat, cel transnistrean, trebuie să îl rezolvăm, să ne așezăm la masa de dialog, însă cu actuala guvernare nimeni nu va dialoga.
Transnistrenii nu vor dori să se unească cu Chișinăul, care interzice panglica Sfântului Gheorghe, școlile cu predare în limba rusă și conținutul rusesc la televiziuni. Trebuie să învățăm lecții, cu forța nu se va reuși nimic”.