Decizia a fost luată miercuri, 29 iunie, de către Curtea de Apel Chișinău, în urma recursului înaintat de Igor Dodon împotriva deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, privind prelungirea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu pe un termen de 30 de zile, aplicat în privința acestuia.
Magistrații Curții de Apel Chișinău au decis respingerea acestuia, cu menținerea deciziei primei instanțe de prelungire a arestului la domiciliu, pe un termen de 30 de zile.
Tot astăzi, magistrații Curții de Apel Chișinău au examinat recursul înaintat de procurorii anticorupție, prin care au contestat decizia primei instanțe de plasare în arest preventiv, pe un termen de 20 de zile, a complicelui ex-președintelui Republicii Moldova, procurorii insistând asupra unui termen de 30 de zile de arest preventiv.
La fel și complicele vizat a contestat cu recurs decizia primei instanțe.
Prin urmare, în rezultatul examinării recursurilor enunțate supra, magistrații Curții de Apel Chișinău au menținut decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, de prelungire a arestului preventiv aplicat pe un termen de 20 de zile în privința persoanei care are calitatea de complice în săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită, imputată fostului șef de stat.
Știri.md amintește că procurorii în comun cu CNA și SIS au descins în dimineața de 24 mai cu percheziții la domiciliul fostului șef de stat, Igor Dodon, fiind suspectat pe mai multe capete de acuzare.
Miercuri, 25 mai, procurorii anticorupție au solicitat 30 de zile de arest preventiv pentru Igor Dodon.
Ulterior, la data de 21 iunie, Igor Dodon a primit încă 30 de zile de arest la domiciliu.