Un șofer este rănit.
Podul a fost recent dat în folosință în luna noiembrie 2021. ”Pe perioada lucrărilor, aproape săptămânal, Ionel Arsene făcea vizite și ședințe foto pe șantier, afirmând ca este una cele mai mari și mai importante investiții făcute de CJ Neamț în județ”, relatează televiziunea nemțeană.
Potrivit presei locale, podul face parte dintr-un pachet mai mare de obiective din județ finanțate din PNDL, realizate de o asociere a opt firme de construcții nemțene: S.C. AQUA PARC.S.R.L. (lider de asociere), S.C. MAVGO HOLDING S.R.L (asociat), S.C. DANLIN XXL S.R.L. (asociat), S.C. DARCONS S.R.L (asociat), S.C. TRUST CCDP S.R.R (asociat), HYDROSTROY AD (asociat), S.C. ALIDO PROIECT S.R.L (asociat), S.C. RUTIER CONSULT S.R.L (asociat).
TVR arată că lucrările la podul prăbușit au fost executate de firma Darcons SRL. Potrivit portalului specializat Confidas, acționarul unic al formei este Romică Rotaru, fost consilier județean PSD și tatăl fostului deputat PSD Alexandru Rotaru.
În noiembrie 2021, la momentul inaugurării podului, Ionel Arsene scria pe facebook: ”Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!”
Victima a fost scoasă din autocamion de către participanții la trafic, din primele informații fiind vorba de un bărbat de 56 de ani, care primește îngrijiri medicale.
”Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Roman și Serviciului Rutier Neamț. Având în vedere că circulația rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto și devierea traficului rutier pe Drumul Național 15 D, Roman – Gâdinți”, anunță IPJ Neamț.
La finalul anului trecut, după efectuarea testului de rezistență, președintele CJ Neamț a declarat că podul va putea fi folosit în condiții optime.
”Podul de la Luțca face legătura între Roman – Sagna (Luțca) – Bîra și este unul dintre cele mai mari poduri hobate din țară. Mi-am dorit foarte mult să realizăm acest proiect de modernizare din multele cu care punem la punct infrastructura rutieră nemțeană”, susținea atunci Ionel Arsene, citat de Neamț.Press.
Anul trecut podul a intrat în reparații capitale, pentru că nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare. ”Acum, că avem și rezultatul testului unei verificări de forță, pot afirma că încă 50 de ani, la Luțca, peste râul Siret, se va circula în condiții de siguranță datorită unei investiții derulate de către Consiliul Județean Neamț” – Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.