„De ce este bun „Sarmat”? Bulgarii lași, românii răzbunători și și muntenegrenii care au trădat istoria noastră comună nu vor fi rugați să fie de acord cu acest zbor. La fel și pentru suedezi”, a scris el pe Twitter .
Vizita lui Serghei Lavrov la Belgrad, prevăzută în 6-7 iunie, a fost anulată după ce țările vecine Serbiei au refuzat să permită avionului său să intre în spațiul lor aerian.
RS-28 Sarmat, denumită în terminologia NATO „Satan 2”, este considerată cea mai puternică rachetă balistică intercontinentală a Rusiei.
Rusia a efectuat prima testare a următoarei sale generaţii de rachete Sarmat la cosmodromul Plesetsk din nordul Rusiei, la sfârşitul lunii aprilie.
Sarmat are o rază de acţiune de 18.000 de kilometri şi poate transporta focoase nucleare. Aceasta ar permite Rusiei să atingă ţinte în întreaga lume, lansând atacuri fie prin Polul Nord, fie prin Polul Sud.
Primele rachete Sarmat urmează să fie amplasate în regiunea Krasnoyarsk. Preşedintele Vladimir Putin a folosit lansarea de rachete din aprilie pentru a lansa ameninţări împotriva Occidentului în contextul războiului din Ucraina.
Racheta ar putea depăşi toate tipurile de apărare şi ar determina naţiunile ”să se gândească de două ori” când ameninţă Rusia, a spus Putin atunci.