Ultima sa declarație de avere disponibilă este cea completată în mai 2015, potrivit căreia nu ducea lipsă de terenuri, proprietăți, bani sau obiecte de valoare. Toate acestea cu un salariu declarat de aproximativ 6.500 de lei pe lună.
Astfel, Oprescu declara două terenuri intravilane, unul în Ilfov și unul în Predeal. De asemenea, nota un apartament în București de 172 de metri pătrați și o casă în Ilfov de 480 de metri pătrați.
Avea de asemenea obiecte de artă în valoare de 57.000 de euro, obiecte de cult de 9.000 de euro, la care se adaugă bijuterii, ceasuri și aparate electronice de 25.000 de euro.
Avea mai multe conturi deschise la bancă, în care declara aproximativ 156.000 de lei și 32.000 de dolari.
Declara un venit anual net de 78.750 de lei ca primar al Capitalei, adică aproximativ 6.562 de lei pe lună.
Menționa și două contracte de cesiune care-i aduceau peste 600.000 de lei şi 20.500 de euro.
Averea lui Oprescu, în atenția ANI
Discrepanțele dintre veniturile câștigate și bunurile deținute au atras atenția Agenției Naționale de Integritate, care a declanșat procedura de verificare a averii lui Oprescu în 2015.