”Orcii țării au avut iar o zi proastă! L-au încătușat pe Piedone, dar nu pot încătușa un popor! Au pus căluș în gura lui Piedone, dar nu pot închide și gura adevărului! Adevărul nu poate fi sluga orcilor.
Păsările cerului mi-au trimis la gratii dragostea care mi-ați adus-o la poarta închisorii! Vă mulțumesc, oameni calzi și drepți și buni! Vă mulțumesc!”, a scris fostul primar pe Facebook.
Piedone le-a transmis un mesaj și locuitorilor din Sectorul 5.
”Dragii mei, dacă m-ați simțit aproape, dacă m-ați simțit om drept, dacă ați crezut ca împreuna putem face imposibilul… posibil, VA ROG SA NU LĂSAȚI ORCII SĂ SPULBERE VISURILE COMUNITĂȚII SECTORULUI 5.
Orcii pot inchide un om, dar nu pot răpune o comunitate!”, a mai scris fostul primar.
El i-a îndemnat pe cetățeni să îl susțină pe fiul său, Vlad, pentru funcția de primar.
”ESTE TÂNĂR, ESTE PĂRINTE, ESTE MUNCITOR ȘI, ÎMPREUNĂ CU ECHIPA PIEDONE, POATE FACE ÎN SECTORUL 5 EXACT CEEA CE TREBUIE!”, a mai scris Piedone.
Vlad Popescu Piedone: ”Voi face imposibilul posibil”
Deputatul PSD Vlad Popescu Piedone a anunțat, duminică, că va candida la Primăria Sectorului 5 şi s-a angajat să facă tot posibilul pentru a continua proiectele tatălui său, după ce acesta a fost încarcerat.
”Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit astăzi în faţa penitenciarului. Tatăl meu este nevinovat. Lucrul acesta (n.r. – susţinerea oamenilor) îi dă putere, să vadă că lumea că îl iubeşte. Noi îl iubim în continuare şi vom fi lângă el non-stop. Ne-a spus (n.r. – Popescu Piedone) să fim puternici, ca el este puternic în continuare. Am învăţat de la el o lecţie pe care a spus-o şi cetăţenilor Sectorului 5: să fac imposibilul posibil. Voi face şi eu asta mai departe cu echipa de la Sectorul 5. Voi merge să candidez la Primăria Sectorului 5. Voi face imposibilul posibil şi voi duce proiectele lui (n.r. – ale lui Piedone) mai departe”, a declarat Vlad Popescu la România TV, potrivit Adevărul.
Cristian Popescu Piedone fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul ”Colectiv”.