“Tocmai am ajuns la Kiev! Fericită să fiu aici în această zi a victoriei în Europa. Glorie Ucrainei”, a postat pe Twitter Ambasada SUA, însoţindu-şi mesajul de o fotografie a Kristinei Kvien.
“Preşedintele Putin a eşuat. A eşuat să preia Kievul, după cum vedeţi suntem aici. Putin a eşuat deoarece nu a putut înlocui guvernul Ucrainei cu marionete ruseşti, nu a reuşit să subjuge mândrul popor ucrainean, care pe tot teritoriul ţării, inclusiv în est, a refuzat să se supună voinţei sale şi le-a transmis ruşilor: Go f… yourself”, a spus Kvien.
Informaţiile iniţiale arătau că, în 24 februarie, treisprezece poliţişti de frontieră au murit apărând Insula Şerpilor, din Marea Neagră, iar teritoriul, cel mai sudic punct al Ucrainei, ar fi fost capturat de forţele ruseşti.
Poliţiştii aflaţi la post au refuzat să se predea şi au înjurat nava rusă care i-a somat, potrivit unei înregistrări audio.
”Suntem o navă de război rusă. Vă sugerez să depuneţi armele şi să capitulaţi, ca să nu curgă sângele unor victime inutile. Altfel veţi fi bombardaţi”, au anunţat invadatorii la megafon.
”Navă rusă, du-te-n mă-ta!”, i-au răspuns grănicerii ucraineni.