Americanii spun că în prezent rușii doar își repoziționează forțele. După anunțul Moscovei că și-ar reduce numărul de militari din jurul capitalei ucrainene Kiev și de la Cernihiv, oraș situat în nordul țării, președintele SUA Joe Biden spune că rămâne de văzut ce se întâmplă de fapt.
„Vom vedea dacă se ţin de cuvânt”, le-a spus Biden jurnaliștilor.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a vorbit pe de altă parte de mișcări de trupe în număr mic.
„Noi credem că este o repoziționare nu o retragere reală și ar trebui să fim atenți la alte ofensive către alte zone din Ucraina.”
Și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a îndemnat la prudență. A spus că va judeca Rusia după fapte, nu după vorbe.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat retragerea rușilor din zonele amintite, dar le-a cerut cetățenilor să rămână vigilenți.
„Situația nu a devenit mai ușoară. Armata rusă are în continuare potențial semnificativ de a continua atacurile la adresa statului nostru”, a spus Zelenski.
Retragerea din zona Kievului și a Cernihivului nu înseamnă încetarea focului, a declarat și șeful delegației ruse la negocierile de la Istanbul.